Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Teodorovici şi Toader, primiţi la Cotroceni de doi consilieri prezidenţiali, nu de Iohannis

Your browser doesn't support HTML5 video.

Conflictul pe tema rectificării bugetare dintre Guvern şi Preşedinţie devine tot mai acut! Klaus Iohannis a refuzat joi să-i primească la discuţii pe miniştrii Justiţiei şi Finanţelor.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au fost primiţi, joi, la Palatul Cotroceni, de către consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină şi Cosmin Marinescu, informează Administraţia Prezidenţială.

"Ministrul Finanţelor Publice şi ministrul Justiţiei au fost primiţi la Palatul Cotroceni de către Mihaela Ciochină, consilier prezidenţial - Departamentul Legislativ, şi Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial - Departamentul Politici Economice şi Sociale", anunţă Preşedinţia.

Invitaţia la consultări a fost adresată premierului Viorica Dăncilă, însoţită de miniştrii de resort. Premierul se află însă începând de joi într-o vizită de două zile în Spania, iar ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat miercuri, după şedinţa de Guvern, că, împreună cu ministrul Justiţiei, va merge la Palatul Cotroceni pentru a răspunde întrebărilor şefului statului.

Şeful statului a adresat invitaţia la consultări premierului Dăncilă miercuri, înaintea şedinţei de Guvern în care Guvernul urma să adopte rectificarea bugetară şi în condiţiile în care, cu o zi în urmă, preşedintele suspendase şedinţa CSAT în care urma să fie avizat proiectul de rectificare, solicitând un nou proiect. Rectificarea bugetară a fost aprobată prin Ordonanţă de Urgenţă, fără avizul CSAT, fiind invocate decizii ale Curţii Constituţionale conform cărora doar solicitarea vizului este obligatorie nu şi existenţa lui. OUG privind rectificarea bugetară şi încă una privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial, deşi un act normativ similar, de modificare a Legii CSM, aprobat în şedinţa de Guvern, a apărut în MO miercuri.

Citește și
Viorica Dancila
Rectificarea bugetară a fost adoptată, fără aviz CSAT. "Orice situaţie complexă are cel puţin o soluţie"

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită. La această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort", a transmis miercuri Administraţia Prezidenţială.

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a declarat că Executivul va adopta rectificarea bugetară, precizând că a fost îndeplinită obligaţia de a cere avizul CSAT. De asemenea, ea a anunţat că joi şi vineri va face o vizită în Spania, fără a se referi însă la invitaţia transmisă de preşedinte.

După şedinţa Cabinetului, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat că Guvernul a adoptat rectificarea bugetară.şi că, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă se va afla joi în vizită în Spania, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Ministrul Finanţelor a menţionat că bugetele structurilor din CSAT au rectificare negativă, dar nu există niciun impediment ca ceea ce au angajat să fie dus la bun sfârşit.

”Orice cheltuială pe care o au în vedere până la final de an va fi asigurată, dar nivelul execuţiei la 7 luni arată sunt sume neutilizate, iar un management corect şi modern spune foarte clar că nu ai de ce să ţii banii într-o zonă în care nu se cheltuie”, a adăugat Teodorovici.

El a precizat că ministrul Tudorel Toader a exprimat un punct de vedere privind legalitatea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, bazându-se pe trei decizii ale CCR din anul 2011, care stipulează că un aviz este obligatoriu de solicitat dar nu trebuie să îl aştepţi.

Într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la anunţul Guvernului, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. De asemenea, a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale.

"Demersul inexplicabil de a continua cu adoptarea rectificării bugetare în aceste condiţii demonstrează lipsa evidentă a dorinţei de dialog a Guvernului în interesul cetăţenilor. Este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului şi să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine şi populaţia", a apreciat preşedintele.

Preşedinţia mai spune că nu este prima dată când Guvernul şi prim-ministrul refuză dialogul instituţional cu preşedintele României, preferând ca, în locul atribuţiilor constituţionale şi al cooperării loiale, să pună indicaţiile primite de la conducerea de partid.

"Dincolo de vulnerabilităţile de fond ale actualei construcţii bugetare, prin adoptarea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, fie el pozitiv sau negativ, Guvernul forţează limitele Constituţiei. Acest demers reprezintă o deraiere gravă de la principiul colaborării loiale pe care ar trebui să se întemeieze funcţionarea democratică şi eficientă a instituţiilor statului român. Decizia prim-ministrului de a refuza dialogul instituţional pe o problemă urgentă şi de importanţă deosebită conduce astfel la un blocaj instituţional. Un asemenea comportament nu poate rămâne nesancţionat. Ca atare, în vederea realizării rolului constituţional de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, preşedintele României va uza de toate prerogativele pe care Legea fundamentală i le conferă. În acest sens, preşedintele României solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare", a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult