Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Klaus Iohannis, primit de președintele italian la Palatul Quirinale din Roma. Foto

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, la Palatul Quirinale din Roma, de omologul italian Sergio Mattarella.

Iohannis şi Mattarella vor convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, care vor fi urmate de declaraţii comune de presă, relatează Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi vor discuta pe teme legate de Parteneriatul strategic consolidat dintre cele două ţări şi de cooperarea în plan european, internaţional şi securitar.

"În cadrul dialogului, o atenţie deosebită va fi acordată reconfirmării caracterului special al relaţiei bilaterale, aprofundării Parteneriatului strategic consolidat, întăririi cooperării economice şi rolului comunităţii româneşti din Italia. Va fi realizat, totodată, un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, precum şi pe teme internaţionale", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Citește și
Columna lui Traian, luminată în culorile României. Iohannis, aplaudat de sute de români
Columna lui Traian, luminată în culorile României. Iohannis, aplaudat de sute de români

De asemenea, Iohannis şi Mattarella vor merge la Muzeul Scuderie del Quirinale, unde vor inaugura o expoziţie dedicată comemorării, în 2017, a 2000 de ani de la moartea poetului Ovidiu. România participă cu două opere de patrimoniu, una de la Constanţa şi o alta de la Muzeul Brukenthal, expoziţia desfăşurându-se sub înaltul patronaj al preşedinţilor Italiei şi României.

Vizita de stat în Italia a preşedintelui Iohannis, care se desfăşoară în perioada 14 - 17 octombrie, are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este prima vizită de stat din ultimii 45 de ani în Italia a unui şef al statului român.

Agenda va mai include întrevederi oficiale cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei, Giuseppe Conte, preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult