Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis: Voi sesiza CCR în legătură cu Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

El a cerut Parlamentului ca, imediat ce se reia sesiunea parlamentară de toamnă, să reintroducă Legile Justiţiei în circuitul parlamentar.

"Referitor la a doua dintre aceste legi, Legea 303/2004, acum modificată, privind statutul procurorilor şi judecătorilor, recent reexaminată de către Parlament, voi sesiza Curtea Constituţională cu solicitarea fermă de a ţine cont de opiniile Comisiei de la Veneţia", a anunţat şeful statului într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a solicitat în mod expres Parlamentului ca, imediat ce se reia sesiunea de toamnă, să reintroducă Legile Justiţiei în circuitul legislativ, menţionând că în acest moment, potrivit Constituţiei, va trebui să promulge Legea 304/2004.

"În ceea ce priveşte demersurile făcute de mine ca preşedinte, reamintesc că am cerut în mod reperat reexaminarea acestor legi de către Parlament, am trimis sesizări CCR şi am sesizat Comisia de la Veneţia. După finalizarea tuturor procedurilor posibile de contestare, preşedintele României este însă cel care trebuie să promulge legea. În acest moment, în privinţa Legii 304/2004 modificată, legea care priveşte organizarea judiciară, am epuizat din păcate toate căile constituţionale pe care le am la dispoziţie şi, prin urmare, sunt obligat prin Constituţie să promulg această lege.

Citește și
viorica dancila
Prima declaraţie a premierului Viorica Dăncilă despre întâlnirea cu preşedintele Iohannis

Asta însă nu înseamnă nici pe departe că parcursul acestei legi s-a finalizat, s-a terminat. Nici vorbă! În virtutea atribuţiilor fundamentale pe care mi le conferă Constituţia, solicit în mod expres Parlamentului României ca, imediat ce se reia sesiunea parlamentară, sesiunea de toamnă, să reintroducă aceste legi în circuitul parlamentar şi să le corecteze, aşa cum solicită cei avizaţi", a spus el.

Preşedintele a subliniat că acest pas este "absolut necesar" şi "imposibil de evitat".

"Este imposibil să se meargă mai departe cu o lege care a fost contestată în multiple feluri şi care a primit un aviz negativ inclusiv de la Comisia de la Veneţia. Această lege încă ridică multe probleme pe fond şi conţine dispoziţii neclare, lipsite de coerenţă, lipsite de previzibilitate. Aceste deficienţe pot afecta exigenţele constituţionale şi standardele europene şi internaţionale în materie de independenţă şi buna funcţionare a sistemului de justiţie", a precizat Iohannis.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult