Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis: Pesediştii, singurii vinovaţi că nu suntem în Schengen. Caută vinovaţii la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că pesediştii sunt singurii vinovaţi pentru faptul că România nu se află în spaţiul Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu a fost ridicat.

"Am avut multe discuţii cu liderii europeni şi despre Schengen, şi despre MCV şi am fost foarte aproape să rezolvăm aceste două probleme, extrem de aproape, dar, ce să vezi, am avut din ianuarie 2017 o guvernare care în loc să continue să consolideze instituţiile statului s-a apucat să distrugă instituţii ale statului, să îndoaie legile Justiţiei pentru ei, nu pentru români şi atunci foarte mulţi au început iarăşi să aibă îndoieli. Nimeni din UE nu are îndoieli în ceea ce priveşte voinţa poporului român, românii sunt foarte bine cunoscuţi în Europa şi avem aproximativ 4 milioane de ambasadori, sunt românii noştri care lucrează peste tot în Uniune, sunt foarte apreciaţi, deci nu asta este problema. Problema este guvernarea, această guvernare toxică, pesedistă, eşuată, care vrea să ne ducă în timp înapoi în loc să ne ducă înainte, de asta nu suntem în Schengen, de asta nu se va renunţa foarte repede la MCV. Umblă ei şi povestesc că europenii nu ne vor, că Iohannis ne trădează, că x şi y fac lobby împotriva României. Fals, totul fals. Singurii vinovaţi pentru care nu suntem astăzi în Schengen şi mai avem în continuare discuţia despre MCV sunt pesediştii prin guvernările eşuate pe care le-au construit din ianuarie 2017 încoace şi este păcat şi cum scrie chiar pe panoul lor: România merită mai mult decât PSD", a spus Iohannis, la Ploieşti, la lansarea volumului "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa", care a avut loc la Casa de cultură a sindicatelor.

El a subliniat că este foarte important ca oamenii să vină la vot la alegerile europarlamentare şi să voteze politicieni responsabili, relatează Agerpres.

"Eu cunosc un partid din care provin, PNL, un partid vechi, cu tradiţie, un partid serios, de unde putem să luăm câteva exemple de ce vor politicienii români să se întâmple în Europa - să rezolvăm Schengen, MCV, să accesăm fonduri europene, să creăm şanse suplimentare pentru tineri, să îmbunătăţim mobilitatea pentru tineri, pentru studenţi, să aprofundăm Piaţa Unică, să consolidăm graniţele europene, să garantăm cetăţenilor noştri, românilor noştri, securitatea la ei acasă. (...) Este foarte important să mergeţi la vot şi să votaţi politicieni responsabili, care ştiu ce trebuie făcut, care ştiu cum trebuie făcut", a afirmat Iohannis.

El a fost întrebat ce îl face optimist cu privire la viitorul României. "Optimismul meu vine din faptul că îi cunosc pe români, pe foarte mulţi, ştiu că sunt oameni harnici, serioşi, europeni adevăraţi, care ţin la ţara lor, patrioţi adevăraţi, nu patrioţi de panou şi de asta sunt optimist", a răspuns şeful statului.

Citește și
Cătălin Rădulescu
Deputat PSD, replică pentru Comisia Europeană: ”Politica ne-o facem noi în statul nostru”

Pe de altă parte, Iohannis şi-a exprimat speranţa că vor fi găsiţi vinovaţii în cazul violenţelor din 10 august 2018.

"Eu cred că o să aflăm vinovaţii. O sincopă foarte tristă pe care am avut-o pe 10 august în 2018. Dintr-o manifestaţie paşnică, au venit oamenii din concediu în plină vară să arate că nu mai sunt mulţumiţi şi nu mai tolerează PSD-ul, reacţia autorităţilor a fost disproporţionată, cei care au instrumentat suprimarea manifestaţiei din 10 august probabil au crezut că, dacă s-a putut la Mineriadă, se poate şi acum. Nu se mai poate, fiindcă românii sunt un popor liber şi îşi exprimă voinţa prin vot, nu cu bâte", a mai spus el.  

Iohannis: PSD a promis marea cu sarea şi nu a făcut nimic; i-a minţit pe români şi acum caută vinovaţii la Bruxelles  

”Românii sunt pro europeni, dar, din păcate, nu chiar toţi. Sunt unii care s-au adunat într-o grupare care se numeşte PSD. Din păcate, iată că un partid din România începe să facă campanie cu un discurs antieuropean. Penibil”, a afirmat Klaus Iohannis. Şeful statului a vorbit despre un ”nou găsit şi prost înţeles naţionalism al PSD-ului”, prelatează news.ro

“De ce acest euroscepticism este în creştere: din cauza unor politicieni cum sunt cei din PSD care promit marea cu sarea. Nu fac nimic şi pe urmă trebuie să caute vinovaţi. Vinovatul de serviciul de multe ori e chiar Uniunea Europeană. PSD i-a minţit pe români şi acum caută vinovaţii la Bruxelles. Nu e penibil aşa ceva? (…) Acum încearcă să le explice oamenilor că vinovaţi sunt Iohannis şi Uniunea Europeană. Păi nu le e ruşine?”, a mai spus Iohannis

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult