Deputat PSD, replică pentru Comisia Europeană: ”Politica ne-o facem noi în statul nostru”

61991659

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a susţinut luni că preşedintele Klaus Iohannis a cerut la summitul de la Sibiu reprezentanţilor Comisiei Europene ca, în cazul în care Codurile penale sunt promulgate, să facă presiuni pe Guvernul României.

El a precizat că PSD nu renunţă la modificările aduse acestor Coduri.

Reacţia sa vine după ce Comisia Europeană a confirmat că prim-vicepreşedintele Frans Timmermans le-a trimis, vineri, autorităţilor române o nouă scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţiile referitoare la statul de drept în România.

"Este evident că ceea ce am perceput noi după summitul de la Sibiu şi ceea ce s-a întâmplat acolo şi ce au perceput şi românii - şi asta o să se arate pe 26 mai prin vot, este faptul că preşedintele Iohannis a cerut probabil şi celor care erau acolo, dar şi Comisiei Europene, prin interpuşi, ca în cazul în care se promulgă Codurile penale sau orice alte modificări pe legile justiţiei sau pe alte chestiuni legate de justiţie, europenii să facă presiuni pe Guvernul României sau prin alte metode ca acest lucru să nu se întâmple", a declarat Rădulescu, potrivit Agerpres.

El le-a transmis oficialilor europeni că România este stat suveran.

"Asta înseamnă că pe preşedintele Iohannis nu-l interesează absolut nimic ce se întâmplă cu România, ce se întâmplă cu românii, ştie că nu o să aibă un alt mandat, este chestiunea aia cu 'după el furtuna'. Aşa cum nu i-a păsat niciodată de ce se întâmplă cu România, i-a păsat de schiat, de scris cărţi pentru copii şi alte prostii. Noi asta am sesizat-o foarte clar, dar transmitem acest mesaj tuturor: acest stat este suveran şi independent, nu este supus niciunui fel de colonizare în viaţa asta", a adăugat Cătălin Rădulescu.

El a spus că Parlamentul României are singurul drept de a legifera, inclusiv în politica penală.

"Mesajul nostru către toţi ceilalţi care nu vor să asculte aceste chestiuni este ăsta: suntem un stat suveran, independent, politica ne-o facem noi în statul nostru, aşa cum şi-o fac şi Cehia, şi Polonia, şi Ungara, şi alte ţări, şi Italia, şi restul.

Cei din Comisia Europeană sau europarlamentari care, în afară de a-şi face acum sceneta respectivă pentru că sunt europarlamentarele, ar trebui să vină să stea la masă şi să asculte ce s-a întâmplat exact în România în aceşti ani de zile, am spus-o de sute de ori, dar se pare că cineva nu vrea să o asculte, se pare că sunt mai interesaţi de ce spun anumiţi români trădători de patrie şi anumite persoane care trimit tot felul de minciuni Comisiei Europene şi nu numai", a mai susţinut Cătălin Rădulescu.

Social-democratul a afirmat că nu are "dovezi" privind implicarea preşedintelui în această chestiune, dar consideră că lucrurile sunt clare în această direcţie.

"Nu avem anumite dovezi, dar aici dovezile sunt clare şi evidente, pentru că în momentul în care imediat după un summit, ţinând cont că noi suntem în campanie electorală, mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii europene au atacat pur şi simplu acest subiect, înseamnă că cineva le-a spus lucrul acesta. Atunci deducţia noastră... Eu afirm cu mare seriozitate că acest lucru s-a întâmplat", a mai spus Rădulescu.

El a adăugat că acest lucru arată "disperarea lui Klaus Iohannis şi a celorlalţi care stau prost în sondaje".

"Din disperarea asta, nu mai ştiu ce să facă ca să încerce prin astfel de mijloace să inducă în poporul român o temere că cineva ar putea să ne penalizeze pe noi", a mai declarat acesta.

Întrebat dacă PSD renunţă la adoptarea Codurilor penale, Rădulescu a răspuns: "Dumneavoastră credeţi că noi, Parlamentul României, suntem un fel de păcălici al Europei?".

"Dacă noi am legiferat, aceste Coduri au trecut prin Parlamentul României, după ce am aşteptat 5-6 luni de zile să fie date prin ordonanţe de guvern, le-am dezbătut, le-am votat şi domnul Iohannis trebuia să le promulge. Probabil că dorinţa dânsului de a nu promulga Codurile penale a stat la baza acestui lobby pe care l-a făcut la Sibiu printre mâncărurile nespecifice româneşti. Comisia Europeană, în timp ce mânca la Sibiu somon fumee românesc şi sărmăluţe în foi de viţă româneşti cu domnul Iohannis, mai vorbea şi de faptul că trebuie să dea sancţiuni României. Nu renunţăm la promulgare, Parlamentul României nu renunţă la legiferare", a mai spus Rădulescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62045137
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu: Cam 50, 60, 70% dintre români ascultă şi manele

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat luni că mai mult de jumătate dintre români ascultă şi manele şi că melodia lui Nicolae Guţă dedicată PSD este doar un cântec, nu clip electoral.

62038384
Iohannis își lansează cartea la Ploiești și se întâlnește cu autoritățile locale

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, marţi, o vizită la Ploieşti, unde se va întâlni cu autorităţile locale din regiune şi îşi va lansa ultima carte.

62043928
Iohannis participă astăzi la o întâlnire cu reprezentanţii statelor din cadrul Parteneriatului Estic

Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi, la Bruxelles, la o întâlnire cu reprezentanţii statelor din cadrul Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina).

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.