Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis, la Bruxelles: ”Numărul de migranți care tranzitează România este unul rezonabil”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Președintele Klaus Iohannis a comentat la Bruxelles, unde participă la Consiliul European, acordul la care au ajuns liderii statelor din UE în privința migrației, după negocieri intense.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România este, în momentul de faţă, suficient de bine şi cu succes implicată în gestionarea fluxului migratoriu.

"Noi, în momentul de faţă, suntem suficient de bine şi cu succes implicaţi în gestionarea fluxului migratoriu. Trebuie să recunoaştem că nu suntem ţară de destinaţie, suntem ţară de tranzit, dar numărul de migranţi care tranzitează România este unul rezonabil şi gestionabil pentru noi. Până acum (...) nu am avut niciun fel de probleme cu gestionarea fluxului migratoriu şi cred că ne vom prezenta în continuare aşa", a declarat Iohannis.

Declarațiile șefului statului:

Președintele României, Klaus Iohannis: Bună dimineața! Am ajuns aseară târziu sau azi-dimineață devreme, cum vreți, la un acord rezonabil de bun pe migrație. În esență, cel mai important progres a fost făcut prin faptul că ne-am înțeles, că am găsit soluții pentru un nou pas în calea rezolvării gestionării fluxului migratoriu. Trebuie să spunem, în special pe zona Mediteranei, dar concluziile sunt general valabile. Mie mi se pare important că am găsit înțelegere și am găsit concluzii comune și că am stipulat să începem o colaborare intensă și, credem, fructuoasă, cu organizații internaționale, pe această temă. De asemenea, mi s-a părut importantă ideea că toți am acceptat, probabil pentru prima dată în această formă, că soluții pot fi găsite și în afara Uniunii Europene, deci soluții ex-teritoriale, și ideea unor noi centre de primire a migranților, unde vor fi triați, înregistrați, centre care vor fi create în bază voluntară și migranții care sosesc la aceste centre vor fi redistribuiți în cazul în care se face tot pe bază voluntară. Deci, câteva progrese. De asemenea, am constatat împreună că înțelegerea cu Turcia a fost una bună și va fi continuată. Cred că această înțelegere a meritat multele ore de noapte pe care le-am consumat pentru a finaliza acest acord.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis, despre apelul a 12 țări cu privire la Legile Justiției: „Au perfectă dreptate”. VIDEO

Jurnalist: În legătură cu aceste centre, România se va implica mai mult?

Președintele României, Klaus Iohannis: Noi, în momentul de față, suntem suficient de bine și cu succes implicați în gestionarea fluxului migratoriu. Trebuie să recunoaștem că nu suntem țară de destinație, suntem țară de tranzit, dar numărul de migranți care tranzitează România este unul rezonabil și gestionabil pentru noi, până acum, cel puțin, ați văzut că nu am avut niciun fel de probleme cu gestionarea fluxului migratoriu și cred că ne vom prezenta în continuarea așa.

Astăzi avem pe agendă, în format 27, sigur, discuții pe Brexit, pe Articolul 50, dar nu așteptăm surprize aici fiindcă progresul făcut de la ultima întâlnire până acum este mai degrabă modest, deci așteptăm în continuare o deblocare, în special pe speța Irlanda de Nord și relațiile viitoare, și vom avea o discuție în format extins pe Zona Euro și bugetul Zonei Euro.

Jurnalist: Do you have any comment about the conclusions yesterday?

Președintele României, Klaus Iohannis: Concluziile sunt bune, tocmai le-am spus acest lucru și colegilor mei, în limba română. A fost o sesiune foarte lungă, dar consider că a meritat, pentru că am găsit un modus vivendi, am înregistrat progrese rezonabile în procedurile noastre – acordul pe fluxul de migranți – și cred că progresul este unul foarte bun.

Jurnalist: Donald Tusk a afirmat recent că Uniunea Europeană trebuie să se gândească la cel mai sumbru scenariu în relația cu Statele Unite ale Americii. Considerați că există reale motive de îngrijorare în această privință?

Președintele României, Klaus Iohannis: Noi nu suntem așa pesimiști ca domnul Tusk, nu știu de ce este atât de pesimist și ieri, în sesiunea destinată securității m-am exprimat clar, și nu am fost singurul, pentru întărirea relației transatlantice, am subliniat importanța acestei relații, importanța relației dintre NATO și Uniune, și foarte bine a subliniat domnul Secretar General Stoltenberg că relația transatlantică nu este un fir singular, are mai multe fire și dintre acestea, câteodată unele slăbesc și altele se întăresc. De exemplu, în ultimul un an și jumătate fondurile alocate din Statele Unite pentru forțe armate în Europa au crescut cu 40%, deci este clar că relația pe securitate este într-o continuă consolidare.

Jurnalist: Având în vedere recentele evoluții din România și dumneavoastră ați transmis un mesaj de unitate în ultima perioadă, în România, moțiunea de cenzură a căzut. Cum vedeți dumneavoastră ultimele evoluții?

Președintele României, Klaus Iohannis: Haideți să discutăm lucrurile astea când ne întoarcem în țară.

Jurnalist: Cadrul financiar multianual este un subiect discutat aici la Consiliu. El va fi de asemenea un dosar important când România va prelua Președinția Consiliului UE. Care este ambiția României în ceea ce privește acest dosar?

Președintele României, Klaus Iohannis: Ambiția noastră este să facilităm discuțiile în așa fel încât, dacă este posibil, să finalizăm negocierile pe cadrul financiar multianual înainte de alegerile parlamentare. Este, sigur, un obiectiv extrem de ambițios și singuri nu putem să rezolvăm această problemă, dar suntem dispuși să ne implicăm cu toate resursele necesare pentru a atinge acest obiectiv, dacă găsim înțelegere la toți partenerii.

Jurnalist: Referitor la Președinția Consiliului Uniunii Europene, sunteți mulțumit de cum este pregătită, cum sunt pregătite lucrurile în țară?

Președintele României, Klaus Iohannis: Lucrurile merg bine, în logistică merg bine. Vă mulțumesc! O zi bună!

Liderii statelor din Uniunea Europeană au reuşit să ajungă vineri dimineaţă, după negocieri intense, la un acord privind migraţia care prevede ca statele blocului comunitar să instituie în mod voluntar pe teritoriul lor 'centre controlate' pentru migranţii salvaţi pe mare, explorând în acelaşi timp posibilitatea deschiderii de centre pentru migranţi în afara Europei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acordul de compromis a fost obţinut în zorii zilei de vineri după mai mult de 12 ore de negocieri, în contextul în care liderii din UE s-au reunit la Bruxelles sub presiunea de a găsi o soluţie la problema migraţiei, care a fost văzută tot mai mult ca un pericol chiar pentru existenţa blocului comunitar. "Liderii UE28 s-au pus de acord asupra concluziilor summitului, inclusiv migraţia", a anunţat la rândul său pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Propunerile franco-italiene care au alimentat dezbaterile între lideri europeni au vizat în special crearea unor "centre controlate" în ţări europene "voluntare", unde ar fi debarcaţi migranţii care sosesc în apele europene.

Detaliile acordului nu au fost precizate pentru moment.

"Este un foarte bun compromis", s-a bucurat şi premierul polonez Mateusz Morawiecki. "Există declaraţii asupra relocărilor solicitanţilor de azil pe bază voluntară şi ele sunt bazate pe consens", a adăugat el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult