Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis l-a primit pe Mitsotakis. Ce i-a spus premierul Greciei după ce a fost martorul unui atac rusesc în Odesa | FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care a venit direct de la Odesa, unde au avut loc mai multe explozii.

"Îmi cer scuze pentru ţinută, nu am avut timp să mă schimb" i-a spus Mitsotakis şefului statului român când acesta l-a întâmpinat.

"Mă bucur că sunteţi bine, Kyriakos. Îmi pare rău că aţi trăit o asemenea sperietură în Odesa", a răspuns Iohannis, după care premierul grec a adăugat: "Da, a fost ... straniu".

Iohannis a transmis pe platforma X că a discutat cu premierul elen despre aspecte de securitate, din perspectivă aliată, de relaţiile economice bilaterale şi despre necesitatea îmbunătăţirii conectivităţii regionale şi a asigurării securităţii energetice a UE, inclusiv prin intermediul Iniţiativei celor Trei Mări.

Premierul grec se află la Bucureşti pentru a participa la Congresul Partidului Popular European, care se încheie joi.

Citește și
John Kirby
Ce i-a transmis Casa Albă lui Emmanuel Macron, după ce a vorbit de trimiterea de trupe în Ucraina. „Nu asta cere Zelenski”
Reacția lui Iohannis, după atacul din Odesa

Anterior primirii de la Cotroceni, Klaus Iohannis a condamnat, într-un mesaj pe aceeaşi platformă de socializare, atacul din zona oraşului Odesa produs în timpul întâlnirii pe care preşedintele Ucrainei, Volodmir Zelenski, o avea cu premierul Mitsotakis.

"Condamn cu tărie atacul din Odesa din timpul întâlnirii dintre preşedintele Ucrainei, Volodmir Zelenski, şi prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. Ne exprimăm solidaritatea deplină cu poporul ucrainean şi reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ucraina atât timp cât este nevoie", a scris şeful statului.

Miercuri, mai multe explozii s-au înregistrat la mai puţin de 200 de metri de convoiul oficial de vehicule în care se aflau preşedintele Ucrainei şi premierul grec, înainte ca ei să se întâlnească în oraşul ucrainean Odesa, oraş-port la Marea Neagră, a transmis agenţia EFE.

Potrivit televiziunii private greceşti SKAI, exploziile au fost provocate de un atac rusesc cu drone. Imediat după explozii, vehiculele care transportau delegaţia greacă au fost deviate de pe traseul stabilit, conform instrucţiunilor autorităţilor ucrainene, relatează acelaşi post.

Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume ori au explodat în urma doborârii lor de către antiaeriana ucraineană, incidentul survenind în timpul unui atac rusesc mai amplu cu drone şi rachete asupra unor ţinte în zona Odesei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult