Iohannis îl felicită pe noul preşedinte de stânga al Braziliei pentru câștigarea alegerilor: ”Aştept cu nerăbdare să lucrăm”
„Îl felicit pe preşedintele ales Lula da Silva pentru victoria sa. Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună la consolidarea relaţiilor foarte bune româno-braziliene şi la chestiuni globale de interes comun”, a scris Klaus Iohannis, luni pe Twitter.
Luiz Inacio Lula da Silva a câștigat alegerile prezidențiale din Brazilia în fața rivalului său, Jair Bolsonaro. Scorul a fost strâns.
Social-democratul Lula a obținut aproape 51 la sută din voturi, iar contra-candidatul său, de extremă dreapta, a strâns puțin peste 49 la sută. După ce a mai fost în trecut de 2 ori la conducerea țării, Lula da Silva îi ia acum locul lui Bolsonaro, care era șeful statului din ianuarie 2019.
Alegerile prezidențiale au avut loc în contextul unui climat politic tensionat și polarizat în Brazilia. Țara se confruntă în prezent cu o inflație ridicată și o sărăcie în creștere.
În campania electorală, Da Silva a promis, printre altele, că va schimba acest lucru și va crește gradul de protejare al pădurii amazoniene. Mandatul său de 4 ani va începe pe 1 ianuarie.