Întâlnire între Iohannis și liderii coaliției de guvernare. Barna: Tema va fi cel mai probabil bugetul
"Este o discuţie în această după-amiază cu preşedintele Iohannis la nivel de coaliţie. Vom vedea, este o discuţie de coaliţie exact cum sunt acestea de dimineaţă la Parlament. Din când în când, avem această întâlnire şi cu preşedintele, agenda zilnică, probabil bugetul, cel mai probabil", a afirmat Barna.
Întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii coaliţiei de guvernare va avea loc luni, la ora 18:00, potrivit unor surse politice citate de Agerpres.
Discuţiile şefului statului cu liderii PNL, USR PLUS şi UDMR şi cu premierul Florin Cîţu vor avea loc la Vila Lac. Preşedintele Klaus Iohannis a avut până în prezent mai multe întâlniri cu liderii coaliţiei de guvernare.
Dan Barna a mai declarat că este prematură o discuţie despre o remaniere guvernamentală, menţionând că, în acest moment, coaliţia este "stabilă", iar fiecare partid este responsabil de performanţa şi activitatea miniştrilor săi.
"Văd că această întrebare revine. Premierul a fost întrebat de patru ori. În momentul de faţă, avem o coaliţie stabilă şi avem un Guvern care va adopta, prin intermediul Parlamentului, un buget şi vom începe activitatea. Fiecare partid din coaliţie este responsabil de performanţa şi activitatea miniştrilor săi, e prematur să discutăm acum despre orice idee de remaniere, pentru că, haideţi, să avem şi nişte timp să muncim un pic înainte să discutăm de remanieri", a afirmat Barna, întrebat despre anunţul premierului Florin Cîţu că va face, în vară, o evaluare a miniştrilor cu mandatele pe masă.