Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iniţiativa "Fără penali în funcţii publice", constituțională. Reacția PSD: O minciună cu care vor să ia voturi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Victorie uriaşă pentru iniţiativa cetăţeneasca "Fără penali în funcţii publice". Curtea Constituţională a decis marți că articolul susţinut de un milion de români prin semnăturile lor este conform legii fundamentale.

Aşadar, Parlamentul este nevoit acum să dezbată şi să voteze o lege pentru modificarea Constituţiei, în urma căreia va avea loc un referendum al cărui rezultat va fi obligatoriu. În timp ce în partidele de opoziţie a fost sărbătoare, cei de la putere au fost extrem de greu de găsit.

După cinci luni de zile, iniţiativa cetăţeneasca ”Fără penali în funcţii publice" a primit girul Curţii Constituţionale.

Dan Barna, preşedintele USR: ”Este o victorie a unui milion de cetăţeni români care au semnat în mod individual şi explicit această cerinţă de minimă morală a unei societăţi normale, cerinţa ca cei care sunt condamnaţi penal să nu mai poată să fie consilieri, primari, senatori, deputaţi sau în alte funcţii alese".

Concret, USR a propus ca legea fundamentală să le interzică în mod explicit celor condamnaţi definitiv să fie aleşi în primării, consilii judeţene, în Parlament sau la prezidenţiale, dacă pedeapsa primită în instanţă a fost dată în urma unei fapte comise cu intenţie.  

Reacția PSD  

Iniţiativa trebuie întâi votată în Parlament, de două treimi dintre senatori şi deputaţi. Ulterior, în 30 de zile de la o decizie a Parlamentului, românii ar trebui chemaţi la referendum, iar rezultatul este obligatoriu. Dacă însă Parlamentul votează împotriva acestei iniţiative cu un milion de semnături, proiectul nu mai ajunge să fie supus referendumului.

Ioan Cupşa, deputat PNL: ”Ce ne dorim noi acum este ca într-un termen cât mai scurt, cu celeritate, Parlamentul să adopte legea de revizuire a Constituţiei, astfel încât să avem parte de un referendum care va fi unul obligatoriu, prin care cetăţenii noştri să-şi exercite voinţa lor suverană."

Social-democraţii au criticat deja demersul opoziţiei.

Eugen Nicolicea, deputat PSD: "În conţinut nu se vorbeşte de toate funcţiile publice în care ar lăsa să se înţeleagă, ci e vorba doar de cei aleşi în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României. Deci, fără penali în aceste funcţii, alese. Deci, este o minciună şi cu acest titlu mincinos au căutat să ia voturi. Nu cred că iniţiativa se va rezolva în această sesiune parlamentară, pentru că avem şi alegeri europarlamentare."

Uniunea Salvaţi România a strâns aproape un milion de semnături pentru susţinerea iniţiativei ”Fără penali în funcţii publice", iar proiectul a fost depus în Parlament pe 12 februarie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult