Încă un lider politic cere parlamentarilor să vină la muncă: ”Se lasă impresia că Parlamentul e doar un detaliu”
Purtătorul de cuvânt al ALDE a motivat solicitarea prin faptul că dezbaterile on-line au limitele lor.
”Preşedintele României a anunţat deja că va institui prelungirea cu 30 de zile a stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării. Potrivit art. 93.1, el trebuie să ceară, în termen de cinci zile, încuviinţarea Parlamentului. În ceea ce priveşte votarea în Parlament, vă propun să adoptăm următoarea procedură: dezbaterile şi votul să aibă loc în prezenţa membrilor Parlamentului. Dezbaterile on-line au, în situaţii excepţionale, valenţele, dar şi limitele lor. Birourile permanente ale celor două Camere vor convoca Parlamentul în şedinţă comună, solicitând prezenţa aleşilor în sală”, a scris Vosganian pe contul său de Facebook.
Orban și Vela să vină în plen
Liderul ALDE mai spune că ”în preziua votului, ar trebui organizate dezbateri în comisiile parlamentare reunite pe domeniile de competenţă, la care să fie prezenţi miniştri de resort sau, după caz, alţi reprezentanţi ai Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”.
De asemenea, Vosganian vrea ca ”în ziua dezbaterilor pe grupuri parlamentare şi a votului în plenul reunit, să fie prezenţi la şedinţă prim-ministrul Ludovic Orban şi ministrul de Interne, Marcel Vela, cărora să li se aloce timpul necesar pentru a prezenta intenţiile Guvernului şi a răspunde eventualelor solicitări”.
Starea de urgență a produs ”consecințe dramatice”
”Cu cel puţin 48 de ore înaintea dezbaterii decretului privind instituirea stării de urgenţă, Guvernul va trimite Parlamentului OUG privind rectificarea bugetară, pentru ca parlamentarii să cunoască exact costurile previzionate ale prelungirii stării de urgenţă şi măsurile de sprijin pentru populaţie şi firme”, mai scrie purtătorul de cuvânt al ALDE.
Vosganian spune că starea de urgență a cauzat ”consecințe dramatice”, iar prelungirea acesteia ar aduce ”riscuri mult mai mari”.
”Decretul prezidenţial din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă a fost votat în unanimitate de Parlament, după dezbateri on-line mai degrabă formale. S-a dovedit, între timp, că starea de urgenţă are o seamă de consecinţe dramatice asupra vieţii economice şi sociale ale naţiunii şi că prelungirea ei nediferenţiată ar putea duce la o abordare în care tentativele de evitare a unor riscuri să nască riscuri mult mai mari şi pe o perioada mai îndelungată. Din acest motiv, decretul privind prelungirea stării de urgenţă trebuie abordat cu precauţie şi după o deplină informare. La urma urmei, Parlamentul poate solicita anumite reformulări, ceea ce ar putea duce la respingerea decretului sau anularea lui de către preşedinte şi emiterea imediată a unui nou decret, cuprinzând obiecţiile legislativului”, a precizat Varujan Vosganian.
”Abundența” ordonanțelor militare
Liderul ALDE a cerut senatorilor și deputaților să redea Parlamentului ”rolul său constituțional”, în condițiile în care ”abundența” de ordonanțe militare lasă impresia că, în această perioadă, a devenit ”doar un detaliu”.
”Fac acest apel către colegii parlamentari de a repune Parlamentul în rolul său constituţional, mai ales în contextul în care starea de urgenţă şi abundenţă de ordonanţe militare, lipsa de transparenţă decizională şi tentativele Guvernului de a tergiversa aplicarea legislaţiei recent votate lasă impresia că Parlamentul, în această perioadă, este doar un detaliu şi nu instituţia fundamentală a democraţiei”, a mai spus alesul ALDE.
Declarațiile lui Vosganian vin la puțin timp ce colegul său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut reluarea imediată a activității în toată țara, pentru că ”starea de urgență nu presupune că blocăm totul şi stăm paralizaţi”.
Sursa: Cristian Anton
Etichete: guvern , Parlament , ordonanța militară , vosganian
Dată publicare: 10-04-2020 15:36