Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Încă o gafă a premierului Dăncilă. Cum l-a botezat pe omologul său din Bulgaria

Premierul Viorica Dăncilă, aflată sâmbătă în Serbia, la o reuniune la nivel înalt, i-a greșit numele premierului Bulgariei, Boico Borisov, care se afla chiar lângă ea.

Astfel, șeful Executivului român i-a spus omologului din țara vecină ”Boris Boisov” - adică o combinație între numele Borisov și ... Boico.

Dăncilă participă, sâmbătă, la Belgrad, la reuniunea la nivel înalt în format cvadrilateral România-Bulgaria- Serbia- Grecia.

La finalul şedinţei, premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, prim-ministrul Bulgariei, Boico Borisov, şi prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras au susţinut declaraţii de presă comune.

Citește și
Dancila
Nouă gafă a premierului Viorica Dăncilă. Ce cuvânt a folosit în loc de ”predicţii”. VIDEO

 

În urmă cu doar 2 zile, Viorica Dăncilă a mai făcut o greșeală de exprimare - de această dată în timp ce vorbea alături de președintele Klaus Iohannis.

Premierul a folosit greșit cuvântul ”anterioară”, în loc să spună ”viitoare”.

”Au fost finalizate studiile de fundamentare pentru autostrada Târgu Neamț - Iași și pentru amenajarea rîurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație, proiecte deja puse în consultare publică și pe care urmează să le discutăm într-o ședință anterioară.” - a spus Dăncilă. VIDEO AICI

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult