Dăncilă, discuții la Bruxelles pe tema preluării Președinției UE de către România
Discuţiile dintre Dăncilă directorul executiv al Comitetului Evreiesc American, David Harris, au avut loc la Bruxelles, în contextul participării la conferinţa "Lupta împotriva antisemitismului: o abordare comună pentru o mai bună protecţie a comunităţilor evreieşti din Europa - de la politici la acţiuni", informează un comunicat de presă transmis de Guvern.
"Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE, cu accent pe intensificarea eforturilor comune europene în vederea combaterii antisemitismului şi a negării Holocaustului.
Totodată, premierul a mulţumit interlocutorului pentru participarea de substanţă la lucrările conferinţei organizate de Preşedinţia română. În acest context, premierul român a enumerat proiectele recente ale României aflate în desfăşurare în materie de promovare a educaţiei privind Holocaustul şi de combatere a antisemitismului şi a transmis mulţumiri pentru implicarea constantă a Comitetului Evreiesc American în susţinerea acestor proiecte", se precizează în comunicatul citat.
Dăncilă şi-a exprimat satisfacţia pentru parteneriatul îndelungat cu reprezentanţii Comitetului Evreiesc American şi pentru sprijinul constant al organizaţiei în vederea dezvoltării şi aprofundării dialogului româno-american.
"Ambele părţi au evidenţiat dorinţa de amplificare a acestei cooperări şi de intensificare a dialogului. În acest sens, şeful Executivului de la Bucureşti a reafirmat angajamentul României de a participa la eforturile internaţionale privind combaterea antisemitismului şi a oricăror forme de extremism, rasism şi a evidenţiat realizările obţinute în ultima perioadă", se mai arată în comunicatul de presă.
Comitetul American Evreiesc, una dintre cele mai puternice organizaţii evreieşti din SUA, a fost fondat în anul 1906. Organizaţia are filiale în 26 de oraşe americane, şapte birouri de legătură în afara SUA, precum şi 31 de parteneriate cu organizaţii evreieşti din întreaga lume.
Acţionează, în primul rând, pentru promovarea şi apărarea intereselor membrilor săi, prin implicare activă şi constantă în planul politicii interne americane, în scopul afirmării şi respectării unor principii, între care egalitatea în drepturi şi protejarea demnităţii umane.
Comitetul American Evreiesc are o dezvoltată o componentă puternică de diplomaţie globală şi comunicare publică.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!