Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul Orban a decis să își asume răspunderea în Parlament pentru ”corectarea legislației pe justiție”

Liberalii au decis luni, în ședința  Biroului Politic Naţional al partidului, să își asume răspunderea guvernamentală pe pachetul legilor din justiție.

Știrea este în curs de actualizare!

Anunțul a fost făcut de vicepremierul Raluca Turcan, care a precizat că legile vizate sunt cele referitoare la recursul compensatoriu, pensionarea anticipată a magistraților, completele de judecători și școlarizarea pentru Institutul Național al Magistraturii.

Turcan a precizat că este nevoie de corectarea legislației pe justiție ”cât mai urgent, pentru a nu bloca sistemul judiciar”.

”Săptămâna aceasta ne angajăm răspunderea pe recursul compensatoriu, pe prorogarea pensionării anticipate a magistraților, pe trecerea de la complete de doi la cele de trei judecători și pe trecerea de la doi la patru ani în ce privește școlarizarea pentru INM.

Citește și
Ludovic Orban, Raluca Turcan, PNL, Parlament
Guvernul PNL este pregătit să-și asume răspunderea pentru abrogarea recursului compensatoriu

Această corectare a legislației pe Justiție este necesară CÂT MAI URGENT pentru a nu bloca sistemul judiciar. În plus, este cerută și de raportul MCV. Există un acord scris al CSM în legatură cu aceste prorogări. În ce privește recursul compensatoriu, motivarea este dată de creșterea ratei de recidivă a celor eliberați. Știm că el reprezintă lege penală mai favorabilă, dar este important ca, pentru viitor, să prioritizăm siguranța oamenilor. Atât cât rămâne în vigoare legea PSD a recursului compensatoriu, fiecare secundă cu această lege în vigoare amenință viața de zi cu zi a românilor.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, se va deplasa la CEDO pentru a prezenta gravitatea situației din România. În bugetul pe anul viitor vom prevedea bani pentru brățări electronice, ocuparea posturilor vacante la Autoritatea Națională a Penitenciarelor, personal de probațiune, dar și pentru construirea unui penitenciar. Nu mai avem timp de pierdut!” - a scris Turcan pe Facebook.

PSD poate depune moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban

 

Potrivit Constituției, PSD poate depune o moțiune de cenzură în 3 zile de la asumarea răspunderii Guvernului Orban.

Astfel, dacă social-democrații reușesc să coalizeze o majoritate de parlamentari, ar putea demite Guvernul condus de Ludovic Orban.

Ce prevede Constituția României în privința angajării răspunderii Guvernului:

”ARTICOLUL 114

(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3) , dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult