Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul a modificat Legea minelor și dă semnalul relansării mineritului în România: Dacă există tehnologii care nu poluează

Guvernul a aprobat în ședința de vineri, printr-o ordonanță de urgență, o prevedere legislativă prin care anumite mine din România vor putea fi redeschise în vederea exploatării resurselor, dacă acestea respectă anumite condiții de mediu.  

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a explicat faptul că această prevedere este în concordanță cu legislația europeană din 2024, care instituie un cadru privind ”materialele ne-energetice” folosite pentru exploatarea minelor.

El a afirmat că aceste modificări s-au făcut pentru ca statul român să poată profita de materialele ”care pot fi importante pentru economia României și pentru economia Uniunii Europene”.

”Am transpus în legea din România această posibilitate de a exploata materialele critice, cu un accent deosebit pe iazuri și pe halde. De ce spun acest lucru? Pentru că a fost un efort al europarlamentarilor români, membri în comisia de specialitate din Parlamentul European. Ei au introdus acest amendament, astfel încât să existe posibilitatea dacă în iazurile și haldele respective sunt materiale care pot fi importante pentru economia României și pentru economia Uniunii Europene, să le putem exploata dacă există tehnologii care sunt prietenoase cu mediul și care nu produc o poluare, astfel încât să rezolvăm o problemă de mediu pe care astăzi o avem în România. Vorbim despre iazurile de decantare și despre halde. Deci, din această perspectivă, propunerea pe care cu care am venit astăzi va rezolva probleme de mediu și nu va crea altele”. - a spus ministrul Economiei într-un briefing de presă organizat după ședința de Guvern.

De asemenea, Radu Oprea a dat exemplu țările nordice, care exploatează deja resursele miniere folosind o tehnologie prietenoasă cu mediul.

Citește și
România cere păsuire de la Bruxelles pentru închiderea centralelor de lignit. Nu pot fi înlocuiți 4,9 gigawați de energie
România cere păsuire de la Bruxelles pentru închiderea centralelor de lignit. Nu pot fi înlocuiți 4,9 gigawați de energie

”În același timp, am venit cu precizări referitoare la partea de posibilitate de valorificare a golurilor miniere de către din saline, de către Compania Națională Sadrom, astfel încât din punct de vedere turistic, medical, să pot fi făcute acele investiții de care aceste saline, care sunt exploatate în scop turistic, să poată fi făcute toate aceste investiții. Există această oportunitate de a redeschide mineritul pentru materie, materialele critice, cu o condiție esențială, aceea ca reprezentanții comunităților locale, comunitatea localita locală să fie implicată și să-și dorească acest lucru, ceea ce înseamnă că dacă există tehnologii bune sau vor exista în viitor tehnologii care să dea încredere și confort comunităților locale, că această exploatare minieră este prietenoasă cu mediul, eu cred că în aceste condiții vor putea și vom putea discuta despre activitate de minerit în România. Vă invit să vedeți exemple de bună practică din țările nordice.

Există în acest moment astfel de exemple de bună practică care corespund tuturor normelor europene și cred că astfel de tehnologii dacă se demonstrează că în iazurile, haldurile, în haldele sau în minele din România există astfel de materii prime critice care pot fi exploatate cu tehnologii bune, prietenoase cu mediu, și mineritul din România în acest domeniu poate să reînceapă.” - a mai spus Radu Oprea.

Unde s-ar putea aplica noua Lege a minelor

Ministrul Economiei, Radu Oprea: ”Avem toate iazurile care astăzi sunt pe teritoriul României, știm foarte bine că acolo unde există, spre exemplu, aur, există și alte metale rare, nu știm astăzi în ce concentrație, în ce cantitate, dar dacă prin noua lege putem să facem analize, să verificăm să vedem ce concentrații sunt acolo, dacă prezintă interes și există tehnologii noi care să nu fie poluante și încep să fie astfel de tehnologii în piața globală, cu acordul comunităților locale, rezolvând o problemă de mediu. Pentru că astăzi iazurile sunt o astfel de problemă în marea lor majoritate. Eu cred că poate să fie una dintre soluțiile bune. Am venit cu acest cadru legislativ ca să dăm această posibilitate. Dacă toate condițiile despre care vorbeam mai devreme sunt îndeplinite, atunci cu certitudine vom avea o astfel de exploatare minieră în România.”

Legea nu vizează Proiectul Roșia Montană

Întrebat dacă modificările aduse legii minelor afectează proiectul Roşia Montană, ministrul a spus:

”Nu (..) pentru că ANRM, care se transformă ca instituţie, are competenţă asupra licenţelor, licenţele nu sunt în responsabilitatea Ministerului Economiei, drept urmare, această lege nu modifică nimic din ce a fost decis referitor la Roşia Montană”.

Înaintea acestei ședințe de Guvern, activistul de mediu Mihai Goțiu a tras un semnal de alarmă pe pagina sa de Facebook, susținând că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care ”RMGC ar putea redeschide proiectul de la Roșia Montană chiar și cu licența expirată”.

”ALERTĂ: Pe ordinea de zi, de astăzi, a Guvernului Ciolacu e o Ordonanță de Urgență, prin care RMGC ar putea redeschide proiectul de la Roșia Montană chiar și cu licența expirată! Asta la doar o zi după ce licența deținută de RMGC la Roșia Montană a expirat, iar aseară, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a anunțat că NU a mai prelungit-o! Nici n-am apucat bine să ne bucurăm că licența aia care a blocat vreme de 25 (douăzeci și cinci) de ani dezvoltarea Roșiei Montane prin valorificarea potențialului ei cultural și natural excepțional nu mai există, că Guvernul a ”inventat” o nouă mizerie.

Totul mascat/motivat cu așa-zisul Regulament European al materialelor critice, în condițiile în care aurul și argintul NU se află pe lista cu aceste materiale, enumerate EXPRES și LIMITATIV în documentul european.” - a susținut Goțiu.

Ce prevede ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003

 

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, modificările introduse prin ordonanța de urgență aprobată vizează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice, continuarea activităților miniere pentru societățile în insolvență și valorificarea golurilor miniere din saline, pentru turism sau scopuri medicale.

”Concret, se instituie posibilitatea continuării activității miniere pentru societățile aflate în procedură de insolvență, prin păstrarea licenței în cadrul unui program de reorganizare, dar și posibilitatea dezvoltării și valorificării golurilor miniere din saline care pot fi utilizate din punct de vedere turistic sau medical. Reintroducerea în circuitul economic a resurselor secundare va contribui la creșterea gradului de securitate și sustenabilitate a aprovizionării cu materii prime critice esențiale în sectoare industriale cheie pentru economia națională și europeană.

Astfel, este susținută dezvoltarea unui model economic durabil și responsabil în raport cu mediul înconjurător, promovând economia circulară prin creșterea gradului de utilizare a resurselor de materii prime.

Îmbunătățirea reglementărilor în domeniul resurselor minerale neenergetice va avea un impact macroeconomic prin eficientizarea exploatării acestora, atragerea investițiilor si creșterea veniturilor bugetare, redeschiderea minelor cu activitatea încetată și, indirect, prin reintegrarea în circuitul economic a forței de muncă disponibilă pe plan local.

Obiectivul modificării Legii minelor nr.85/2023 este de a reduce cheltuielile statului pentru ecologizare, generarea de beneficii economice și sociale, inclusiv crearea de locuri de muncă și atragerea de investiții. Măsura de redeschidere a unor mine cu activitatea sistată prin hotărâri ale Guvernului descarcă parțial sau total statul român de cheltuieli pentru ecologizare, cu posibil impact transfrontalier, cheltuielile cu protecția mediului, care au ca scop final redarea unor mari suprafețe de teren în circuitul economic și tot ceea ce însemnă regenerarea socio-economică a comunităților învecinate, reintegrarea peisagistică a zonelor și refacerea bio-diversității sunt transferate către agenții economici care vor face exploatarea.

Impactul economic este semnificativ, cuantificabil atât prin beneficii directe de natura taxelor, impozitelor și contribuțiilor aferente desfășurării activităților de exploatare minieră, proporționale cu valorile mari ale investițiilor necesare, care contribuie semnificativ la bugetul general consolidat al statului, precum și la bugetele locale, cât și prin beneficii indirecte obținute prin reintegrarea în circuitul economic a forței de muncă disponibile pe plan local, regional și național.

De asemenea, odată cu preluarea de către operatorii economici a stațiilor de tratare a apei ce debitează natural din perimetrele miniere închise și care trebuie monitorizate post închidere, împreună cu licența de concesiune sau dare în administrare, se realizează o economiei de circa 13 milioane lei/an la bugetul de stat, prin reducerea cheltuielilor pentru operarea stațiilor de tratare a apelor.

Modificările sunt necesare întrucât forma inițială a Legii minelor nu permitea reofertarea perimetrelor cu activitate încetată, înainte și după terminarea lucrărilor de închidere. De asemenea, nu reglementa regimul utilizării golurilor miniere și nici regimul apelor provenite natural din perimetrele miniere aprobate la închidere definitivă și care sunt supuse procesului de monitorizare post închidere.

În contextul economic actual, având în vedere și Rezoluția Comitetul Economic și Social European din 24 martie 2022 privind Războiul din Ucraina și impactul său economic, social și ecologic, măsurile instituite prin ordonanța de urgență se circumscriu demersurilor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru crearea cadrului legislativ necesar reluării activității miniere în obiectivele închise prin hotărâri de guvern și exploatării depozitelor istorice de deșeuri miniere cu conținut de metale utile”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult