Fostul lider al USL Crin Antonescu: ”Liviu Dragnea spune adevărul”
"Procedura pornise, Mona Pivniceru (fost ministru al Justiţiei - n.r.) făcuse câteva drumuri la Bruxelles (...) şi, la un moment dat, domnul Ponta m-a informat că a negociat formula asta cu Traian Băsescu - nu mi-a spus de altcineva - şi că el doreşte să se meargă pe aceste numiri, adică numele amintite de domnul Dragnea şi care au şi fost până la urmă numirile respective. (...) (Victor Ponta - n.r.) mi-a spus: 'Guvernul face propunerile, dar preşedintele semnează, trebuie găsit un compromis.
Asta e formula de compromis care e posibilă şi pe care eu o susţin'. Eu nu ştiu dacă domnul Ponta primea vreo directivă. De la domnul Ponta spre mine nu putea fi o directivă. De altfel, eu în mod public am spus că nu sunt de acord cu aşa ceva. Mona Pivniceru nu a fost de acord cu aşa ceva, a demisionat.
Pentru că nu eram de acord cu aşa ceva, am şi renunţat la Ministerul Justiţiei. Am declarat public că nu sunt de acord cu ce face domnul Ponta, dar până la urmă domnul Ponta a făcut acest lucru şi istoria se cunoaşte. Până aici, Liviu Dragnea spune adevărul şi nici Victor Ponta nu îl contrazice. Ce s-a aflat în spatele deciziei lui Victor Ponta eu nu ştiu. Pot să bănuiesc", a declarat Antonescu, potrivit Agerpres, care citează Antena 3.
El a subliniat că numele lui George Maior nu a fost menţionat niciodată în discuţiile pe care le-a avut cu Victor Ponta privind numirea procurorilor şefi.
"Eu nu am de unde să ştiu dacă a fost sau nu impusă (Laura Codruţa Kovesi de către George Maior - n.r.). Ceea ce ştiu eu este, foarte pe scurt, următorul lucru: Ministerul Justiţiei fusese la vremea respectivă asumat, în Guvernul USL, (...) de PNL. Eu am propus, în numele PNL, la acel minister, în acord cu domnul Ponta, care era prim-ministru, pe doamna judecător Pivniceru, pentru că nu era om politic, avea un prestigiu bine consolidat în corpul magistraţilor şi mi se părea una dintre posibilele persoane care să facă faţă acestei provocări, cu foarte multe conotaţii, care era propunerea noilor şefi ai respectivelor instituţii. Doamna Pivniceru a adoptat anumite principii şi a pornit pe o anumită procedură, scoţând din spaţiul negocierilor politice aceste numiri şi deschizând o procedură de selecţie şi concurs bazată pe criterii profesionale", a povestit fostul lider liberal.
Crin Antonescu a precizat că a susţinut ideea ca Guvernul să facă propuneri în care crede, chiar dacă acestea riscau să fie respinse.
"Nu în urma unei negocieri cu Traian Băsescu trebuiau din nou numiţi procurorii şefi. Asta a fost poziţia mea mereu. A fost publică şi atunci. Domnul Ponta a socotit altfel", a spus el.
Pe de altă parte, Antonescu a declarat că şi-a pierdut încrederea în Victor Ponta anterior, în momentul în care fostul premier a semnat pactul de coabitare, care, chiar dacă "nu avea consecinţe practice foarte spectaculoase, la nivel simbolic era distrugător".
Antonescu a adăugat că nu îl interesează conflictul dintre Liviu Dragnea şi Victor Ponta, dar că face aceste precizări în calitate de "martor, actor al unor împrejurări", deoarece ele fac parte din istoria noastră recentă.
Sursa: Agerpres
Etichete: guvern , PSD , PNL , procurori , Liviu Dragnea , SRI , Crin Antonescu , victor ponta , george maior
Dată publicare: 14-03-2018 12:53