Florin Iordache, ”uitat” la şefia Consiliului Legislativ. Părintele OUG 13 are un salariu lunar de 22.000 lei, pe viață
Florin Iordache, autorul celebrei ordonanţe de urgenţă 13 din ianuarie 2017, adoptată cu scopul de a-l salva pe Liviu Dragnea de închisoare, e în continuare preşedintele Consiliului Legislativ, deși PNL a promis în campania electorală din 2020 că-l va schimba din funcţie. Florin Iordache încasează lunar 22.000 de lei, potrivit News.
În calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu, Florin Iordache a iniţiat ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea, cu scopul de a-l scăpa de închisoare pe şeful său de partid, Liviu Dragnea.
În seara zilei de 31 ianuarie, întrebat insistent de jurnalişti despre OUG 13, Florin Iordache se remarca prin celebra replica: „Altă întrebare!”. Câteva zile mai târziu, pe fondul protestelor masive de stradă, Guvernul abroga OUG 13, iar Florin Iordache demisiona din Executiv. Odată cu instalarea lui Marcel Ciolacu în fruntea PSD, Florin Iordache a intrat în dizgraţia noii conduceri, prin urmare nu a mai prins un loc eligibil la alegerile parlamentare din 2020.
”Pedepsit” cu un salariu de 22.000 lei pe lună, pe viațăÎnsă partidul nu l-a lăsat şomer. I-a găsit imediat o sinecură: în toamna anului 2020, PSD l-a impus pe Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ, instituţie care avizează consultativ orice proiect de lege.
Astfel, fostul ministru al Justiţiei a fost ”pedepsit” cu un salariu lunar de 22.000 de lei lunar (4.400 de euro). Legea de funcţionare a Consiliului Legislativ nu prevede o limită de mandat pentru şeful instituţiei şi nici o procedură prin care acesta să poată fi revocat. Aşadar, Florin Iordache a fost numit pe viaţă la şefia Consiliului Legislativ.
Spre exemplul Dragoş Iliescu, predecesorul lui Florin Iordache, a condus instituţia timp de 17 ani, până a ieşit la pensie. În campania pentru alegerile legislative din 2020, liderii PNL au promis că de îndată ce vor avea o majoritate parlamentară vor modifica legea şi, odată cu actul normativ, îl vor îndepărta pe Florin Iordache de la şefia Consiliului Legislativ.
Liberalii l-ar fi vrut în loc pe Augustin ZegreanPotrivit unor surse politice, liberalii aveau pregătit şi un înlocuitor: fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean. De la finalul lunii decembrie 2020, PNL a format o majoritate parlamentară solidă alături de USR şi de UDMR, însă revocarea lui Florin Iordache din funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ nu a mai fost, în mod surprinzător, pe lista de priorităţi, deşi modificarea legii era o simplă formalitate.
Ulterior, după căderea Guvernului Cîţu, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut formarea unei coaliţii de guvernare PNL-PSD, prin urmare, odată cu revenirea la putere a social-democraţilor, Florin Iordache are funcţia garantată.
Sursa: News.ro
Etichete: presedinte , PSD , oug , florin iordache , consiliul legislativ
Dată publicare: 02-02-2022 11:05