Firea contestă rezultatul voturilor pentru Primăria Capitalei: Alegerile au fost fraudate
Astfel, ea a cerut public renumărarea voturilor, afirmând că este dispusă să ajungă și în instanță dacă cererea sa nu va fi acceptată de Biroul Electoral Central.
”Trebuie. Dacă vrem să nu ne fie rușine de cetățeni. Dacă vrem să apărem în fața cetățenilor ca niște persone oneste, care respectăm legea, trebuie făcute tote demersurile. Dacă vom reuși cu renumărarea, dacă reușim în instanță ... Pentru că e, totuși, votul cetățenilor, e constituțional și nu este normal să planeze suspiciuni atât de mari. Și, repet, dacă este fraudă, așa cum noi credem, măcar să o scoatem la lumină. Dacă nu este, să spunem că au fost niște erori umane și cre oricum nu schimbau ierarhia. Eu oricum aam acceptat votul, știți bine, mi-am strâns lucrurile din birou, mi-am luat la revedere de la toți colaboratorii.” - a declarat Firea în fața sediului PSD București.
E susține că Guvernul, ca organizator al alegerilor locale, poate decide renumărarea voturilor la Bucureşti, chiar dacă a expirat termenul legal pentru depunerea unei astfel de solicitări.
"Dacă acest Guvern PNL, care a organizat alegerile, doreşte să planeze o suspiciune asupra faptului că în Bucureşti s-au fraudat alegerile, atunci să nu găsescă o soluţie de bună voie. Chiar dacă nu mai suntem în termen, este voinţa organizatorului, deci Guvernul României să decidă şi să anunţe numărarea voturilor în Bucureşti, în toate cele şase sectoare. Este voinţa organizatorului. Noi nu am depus contestaţia pentru că, şi aici a fost o dificultate, foarte târziu au fost încărcate toate aceste procese-verbale şi destul de greu ne-au parvenit. (...) Guvernul poate să vină să spună, prin premier sau prin ministrul de Interne, că se demarează numărătoarea voturilor din Bucureşti acum, după anunţarea rezultatelor", a explicat Firea, la sediul central al PSD.
Ea a adăugat că membrii conducerii PSD sunt de acord cu propunerea de a fi renumărate voturile din Bucureşti.
"Am discutat aseară până târziu cu domnul preşedinte Ciolacu, cu secretarul general, Paul Stănescu, cu domnul Grindeanu şi cu domnul profesor Dîncu, cu toţii sunt de acord că, în momentul în care există dovezi atât de certe la toate sectoarele că sunt inadvertenţe şi probleme grave, chiar de penal la unele dintre ele, cu ceea ce s-a întâmplat la aceste alegeri, bineînţeles că nu au cum să se opună evidenţei. Rămâne ca Guvernul să se decidă sau nu dacă vrea să dea o palmă democraţiei sau vrea să arate că în România se organizează alegeri libere şi independente şi că votul cetăţenilor contează", a susţinut Gabriela Firea.
Anterior acestei declarații, ea a scris pe Facebook că alegerile din București au fost fraudate.
"Alegerile în Bucureşti au fost fraudate! O spun Orban - groparul PNL, Plicuşor - prietenul Câinelui. Am găsit şi noi foarte multe nereguli! De ce nu se aprobă renumărarea voturilor?", a scris Firea miercuri pe Facebook.
În același timp, candidatul PSD la Primăria Sectorului 1 pentru un nou mandat, Dan Tudorache, s-a deplasat la Biroul Electoral al Sectorului 1 împreună cu câșiva susținători, cerând renumărarea voturilor în toate secţiile de votare din această zonă administrativ-teritorială.
Sursa: C.M.
Etichete: bucuresti , Gabriela Firea , alegeri locale , alegeri 2020
Dată publicare: 30-09-2020 12:35