Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dragnea sugerează că s-ar putea întâmpla orice în cazul imunității lui Tăriceanu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Biroul permanent al Senatului a trimis luni Comisiei Juridice cererea DNA de începere a urmării penale în cazul celui de-al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit legii, comisia are 5 zile la dispoziție să citească cele 73 de volume ale dosarului DNA și să facă un raport preliminar. Votul senatorilor nu va avea loc însă mai devreme de 19 zile. Tăriceanu a negat acuzațiile aduse de DNA.

Pentru ridicarea imunităţii lui Tăriceanu e nevoie de votul senatului, iar plenul aşteaptă avizul Comisiei Juridice. DNA îl acuză pe preşedintele Senatului că ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă, legată de programele Microsoft.

"Aştept şi eu cu maxim interes momentul în care voi putea să studiez dosarul, pentru a putea lua la cunoştinţa acuzaţiile care-s cuprinse în dosar. Sunt numai vreo 17.000 de pagini, deci un vraf de dosare”, a replicat Tăriceanu.

După ce vor trece cele cinci zile până la raportul preliminar al comisiei, al doilea om în stat are la dispoziţie două săptămâni să citească documentul. După aceea, Senatul va decide dacă-l lasă fără imunitate. Până atunci, preşedintele Senatului se gândeşte că se va alege cu imaginea şifonată.

Citește și
Călin Popescu Tăriceanu
Solicitarea DNA despre Tăriceanu a ajuns la comisia juridică: ”Mai lipsește spectacolul cu cătușe”

„Unii oameni îşi vor pune întrebarea, unii sunt poate tentaţi să spună că dacă procuratura trimite 73 de volume, o fi ceva acolo." Tăriceanu recunoaşte ca DNA l-a informat la un moment dat că a fost interceptat, dar susţine că i-ar fi refuzat cererea de a vedea procesele verbale, pentru că nu avea nici o calitate procesuală. Acum însă, DNA vrea să-l poată cerceta penal.

Partenerii din PSD nu vor să spună cum vor vota.

„Senatorii PSD au personalitate. Am mai spus-o: se vor uita cu atenţie pe acest dosar şi nu face bine nimănui să ne pronunţăm înainte”, a fost tot ce a vrut să declare Dragnea.

În Senatul României, coaliţia PSD-ALDE are o majoritate confortabilă. Doar PSD-ul are 71 de senatori, iar votul se dă cu o majoritate de 69.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult