Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dragnea: Există o înțelegere din septembrie. S-a discutat ca USR să fie scos de la guvernare, ca PSD să facă alianţă cu PNL

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea susţine că ştia despre o „înţelegere” din septembrie, la care s-a discutat „ca USR să fie scos de la guvernare, ca PSD să facă această alianţă cu PNL”.

El afirmă că se doreşte modificarea sistemului de alegere a preşedintelui. „Miza este viitorul preşedintelui Klaus Iohannis”, adaugă Dragnea.

„Eu nu ştiu ce negociază ei, că ei nu negociază nimic, ei primesc de la Iohannis mutările în plic, şi PNL, şi PSD, nu au ce să negocieze. Asta e aşa, ca să zică lumea, uite, dom'le, ce negociază. Nu au nicio treabă, nu îi interesează nici ce se întâmplă cu agricultorii, nici ce se întâmplă cu pensiile, ce se întâmplă cu preţurile, cu inflaţia, cu iarna care vine. Am văzut că au o mare problemă, cu modificarea Constituţiei. Brusc, de când au început să se lingă pe unde s-au scuipat, sunt preocupaţi de modificarea Constituţiei. Aşa le-a venit dintr-o dată. Păi de ce?", a declarat Liviu Dragnea, duminică, la potrivit news.ro.

El a susţinut că PSD „este condus din exterior”.

„Cei care sunt acum lideri sunt marionete. PSD a ajuns un partid de operetă. (...) Un lucru e cert, îi înţeleg pe cei din PSD care vor să plece, ei înţeleg că vor fi consideraţi complici cu ce se întâmplă pentru direcţia care va apărea în PSD în perioada următoare. Vorbesc de primari care le e greu să le spună oamenilor că le-a spus să voteze cu PSD şi să ducă voturile în buzunarele lui Iohannis şi al lui Cîţu (...)", a adăugat Drgnea. El a vorbit despre o înţelegere din septembrie privind o alianţă între PSD şi PNL.

Citește și
Liviu Dragnea a ieșit din închisoare, dar rămâne fără drepturi. Ce nu are voie să facă până în 2024
Instanța a respins cererea lui Dragnea de strămutare a dosarului privind vizita în SUA. Este a doua înfrângere în aceeași zi

„De ce a făcut PSD mişcarea asta? De ce nu au cerut ei postul de prim-ministru? Ştiam de înţelegerea pe care au avut-o în septembrie la Iohannis, la discuţia cu Iohannis, unde a fost Ciolacu, Hellvig, Bode şi Cîţu. Nu ştiu unde a fost întâlnirea. S-au discutat toate aceste lucruri, ca USR să fie scos de la guvernare, ca PSD să facă această alianţă cu PNL, să modifice Constituţia pentru a face din România republică parlamentară, ca să meargă Klaus Iohannis prim-ministru şi vedem cine o să fie preşedintele ales de Parlament. Tot ce se întâmplă în această perioadă, în ultimele luni de zile, are legătură cu 2024", a susţinut Dragnea.

Întrebat pentru ce se modifică Legea fundamentală, el a replicat: "Ca să se modifice Constituţia trebuie votul poporului român. (vor să modifice - n.r.) pentru modificarea sistemului de alegere al preşedintelui. Miza este viitorul preşedintelui Klaus Iohannis".

El a fost întrebat, de asemenea, cui îi serveste această modificare.

„E simplu. Aşa s-a primit ordin la PSD, aşa fac. Se va juca în continuare Iohannis că va muta puterea de la Cotroceni la ... De ce trebuie să tăiem noi un cireş pentru că o cireaşă este putredă? De ce trebuie să modificăm sistemul, forma de guvernământ din România, pentru că am avut un preşedinte 10 ani care a călcat în picioare Constituţia? Doi preşedinţi. De ce nu am putea să votăm un preşedinte care să respecte Constituţia? A, că se poate discuta de o clarificare, de o limpezire a atribuţiilor constituţionale, asta e altceva. Dar nu poţi vorbi acum despre asta", a afirmat Liviu Dragnea. Fostul lider al PNL Ludovic Orban consideră că preşedintele Klaus Iohannis este autorul moral al întregii crize politice din România, începând din 1 iunie, când Florin Cîţu a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al PNL. Orban mai este de părere că întregul scandal, precum şi alianţa cu PSD se datorează dorinţei lui Klaus Iohannis de a ajunge premier după anul 2024. De asemenea, Orban vorbeşte despre un tandem - Mircea Geoană preşedinte, Klaus Iohannis premier, după scenariul din 2009.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult