Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dragnea, despre suspendarea preşedintelui: Voi face tot pentru stabilitate politică

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că exclude varianta suspendării din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.

A mai spus că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a evita o criză politică în România.

"Nu m-am gândit la suspendare şi nu vreau să mă gândesc la suspendare. Nu vreau să ajungem la suspendare. Voi face tot ce îmi stă în putinţă ca în România să fie stabilitate politică. Nici nu mă interesează că e Anul Centenar. La anul, România are preşedinţia Consiliului Uniunii Europene", a afirmat Dragnea la România TV.

Liderul PSD susţine că a aflat că reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale, susţinuţi de reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, vor să facă o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă.

"Eu mă rog la Dumnezeu să nu se ajungă acolo. Eu cred că există o linie roşie peste care să nu se treacă. S-a trecut când era Victor Ponta prim-ministru. A fost suficient. Eu zic că trebuie să înţeleagă că au fost alegeri în România, este o majoritate solidă care guvernează şi guvernează bine (...) Cine vrea să candideze la anul pentru prezidenţiale să îşi ia voturi pe ceea ce face, nu atacând Guvernul şi nu încercând să înlăture Guvernul României, ales în mod legitim", a adăugat Liviu Dragnea.

Citește și
Bogdan Lungu, Liviu Dragnea
Bărbatul care a pierdut pariul pe bere cu Dragnea a plecat din țară. Ce poză a pus pe Facebook

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult