Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dragnea susține că ”România ar avea de câştigat” dacă ar muta ambasada în Ierusalim

Subiectul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim trebuie discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a declarat, luni, liderul PSD, Liviu Dragnea. 

"Eu am văzut această analiză. Mie nu mi s-a părut atunci când am primit-o că este o analiză care să indice o variantă anume. (...) Subiectul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim este un subiect care trebuie finalizat ca şi discuţie şi ca decizie la nivelul decidenţilor din statul român.

Eu mi-am exprimat cred că primul susţinerea pentru mutarea Ambasadei la Ierusalim, decizia administrativă sau oficială nu este nici la mine, nici la preşedintele Senatului, nici la Parlament. În schimb, cred că într-un timp rezonabil, poate mai scurt, în CSAT trebuie abordat acest subiect, analizat şi prezentată o decizie. Doamna prim-ministru a exprimat la întâlnirea de la Washington punctul de vedere pe care l-am avut înainte, pe care ni l-am asumat şi pe care îl susţine şi Guvernul", a declarat Dragnea la finalul CExN al PSD, potrivit Agerpres.

El a precizat că, din punctul său de vedere, Israelul are dreptul să hotărască unde să fie capitala, ca orice stat suveran, şi a criticat din nou faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a desemnat un ambasador în această ţară.

"Doar schimburi de replici nu ajută. În acelaşi timp, o foarte mare problemă pe care noi o avem cu Statul Israel este generată de refuzul de doi ani de zile al preşedintelui Iohannis de a numi un ambasador român în Israel, cu toate că a primit mai mult propuneri din partea Guvernului. Nu cred că s-a mai întâmplat în istoria noastră ca într-o ţară cu care avem relaţii deosebite doi ani de zile să nu numim ambasador. Pentru mine este de neînţeles. (...) Din câte ţin minte, s-a stabilit să se facă un grup de lucru cu reprezentanţi din toate instituţiile relevante, inclusiv Guvern şi Administraţia Prezidenţială, care din câte îmi aduc aminte, a refuzat. (...) Şi cu analiză primită şi cu analiză neprimită, preşedintele României trebuie să genereze această discuţie în CSAT. Dacă vrea într-un cadru mai larg, cu atât mai bine. Dar nu dă răspuns la acest subiect, care este important, aşa cum nu dă răspuns la multe alte subiecte", a susţinut liderul PSD.

Citește și
traian basescu
Băsescu: Dragnea şi Dăncilă, printr-un mimetism specific maimuţelor, cred că fac ce au făcut americanii

Dragnea apreciază că, prin mutarea Ambasadei la Ierusalim, "România câştigă o relaţie specială cu Israelul".

"Sunt momente în istoria oricărei ţări când are nevoie de sprijin. Noi avem relaţii foarte bune cu China pentru că acum mulţi, mulţi, mulţi ani, România a fost printre primele ţări care a recunoscut China. Putem folosi acest moment, acest prilej, această nevoie de sprijin al Israelului pentru a avea o relaţie şi mai bună cu Israelul. Cu orice stat poţi avea relaţii şi mai bune decât ai în prezent, este un potenţial foarte mare de dezvoltare între România şi Israel, sunt 500.000 de români cetăţeni israelieni care trăiesc acolo. Sunt foarte multe investiţii care se pot aduce în România. De asemenea, este o dorinţă şi din partea Statelor Unite. Deci, România nu are de pierdut, ar avea de câştigat. Este punctul meu de vedere, pe care îl susţin fără niciun fel de ezitare, dar ceea ce ne face cel mai rău este că această discuţie nu se închide", a spus preşedintele PSD

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult