Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dragnea, despre Augustin Lazăr: A intrat pe un drum foarte şmecher

Liviu Dragnea a declarat că Augustin Lazăr a trecut prin viaţă "cum a vrut", a fost "susţinător al torţionarilor", a trecut "hopul" Revoluţiei, a intrat pe un drum "foarte şmecher" şi a ajuns primul procuror al României.

"Nu cred că va păţi ceva Augustin Lazăr (pentru activitatea sa de dinainte de Revoluţie ca preşedinte al comisiei de eliberări condiţionate - n.r.), habar n-am. Cert e că a trecut prin viaţă cum a vrut, a fost susţinător al torţionarilor, un instrument al unui sistem de poliţie politică foarte dur, a trecut hopul Revoluţiei, a intrat pe un drum foarte şmecher şi a ajuns primul procuror al României.

Spunea cineva că Iohannis la un moment dat se dădea puternic anticomunist şi l-a ţinut în braţe pe acest om despre care toată lumea a vorbit", a spus Dragnea la Antena 3, citat de Agerpres, întrebat dacă este de părere că Augustin Lazăr, care tocmai a ieşit la pensie, va păţi ceva pentru activitatea sa împotriva deţinuţilor politici din poziţia de preşedinte al comisiei de eliberări condiţionate.

Preşedintele PSD a menţionat că i-a cerut ministrului Muncii, Marius Budăi, să elaboreze un proiect prin care să se dubleze pensiile deţinuţilor politici, iar în cazul în care acest proiect nu va fi gata în zilele următoare, va iniţia el împreună cu colegii din Parlament un proiect de lege cu acest subiect. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
Călin Popescu Tăriceanu
Tăriceanu, despre Lazăr și Iohannis: „Final cu happy-end pentru două personaje patetice”

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult