Dragnea a anunţat "Fondul de Dezvoltare şi Investiţii" prin care primarii pot lua bani
Liviu Dragnea a anunţat joi dimineaţă că primarii pot accesa fonduri prin Fondul promis de guvern încă din decembrie 2018 şi menit să ajute localităţile să dezvolte proiecte legate de alimentarea cu apă, sisteme de canalizare sau şcoli. Nici premierul şi nici liderul PSD nu au putut specifica atunci de unde vor veni banii, dar au precizat că Fondul ar urma să aibă un buget de 10 miliarde de euro.
Mesajul lui Liviu Dragnea
"Când eram ministrul dezvoltării am imaginat PNDL pentru că experiența de președinte al Consiliului județean mi-a dat posibilitatea să cunosc problemele cu care se confruntă fiecare comunitate, indiferent de dimensiune. Mulți mi-au spus atunci că e o nebunie și că nu voi reuși. Azi, rezultatele vorbesc de la sine. Începând de astăzi primarii au însă un nou instrument - Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.
Românii merită să aibă aproape de casă școli, grădinițe, creșe, spitale, dispensare, clinici medicale. Fiecare localitate poate avea drumuri asfaltate, apă curentă și canalizare, rețea de electricitate și gaze naturale. Sunt bani și pentru locuinţe sociale pentru tineri sau pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, cămine culturale și lăcașuri de cult.
Ține numai de primar să vină cu doar două documente la București și banii merg la comunitate, pentru oameni. Punem la dispoziția primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, universitatilor 10 miliarde de euro pentru a oferi cetățenilor o viață mai bună.
Noi ne dorim o Românie puternică, bogată și respectată. Așa cum am promis, creștem România și aducem bunăstare românilor!", a scris Dragnea pe Facebook.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: bani , biserica , PSD , buget , universitati , apa , Liviu Dragnea , scoli , primari , fond
Dată publicare: 02-05-2019 09:37