Disidenţii din ALDE şi-ar putea face propriul partid. Cine va fi preşedinte
Ciprian Lucian Roşca a declarat pentru News.ro, că ALDE are nevoie de un congres urgent pentru a stabili viitorul formaţiunii, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci soluţia ar fi înfiinţarea unui nou partid.
”Dacă nu va fi congres, atunci rămâne varianta unei noi platforme politice, alături de cei care gândim altfel în ALDE. Am mai vorbit cu alte două-trei persoane din partid despre acest lucru. Cea mai potrivită persoană pentru a conduce noua formaţiune este senatorul Daniel Zamfir. Are notorietate şi a luptat constant împotriva abuzurilor”, a spus Ciprian Lucian Roşca.
El a adăugat că ”ar fi loc pentru un nou partid politic în România”.
Roşca a precizat că în prezent nu asistăm la o alianţă între ALDE şi Pro România, ci ALDE se va topi în Pro România.
”Ideea cu noul partid este împărtăşită de mine şi de alte câteva persoane din ALDE. Următoarele două săptămâni sunt extrem de importante. Se depune şi moţiunea de cenzură, iar undeva până pe 10 octombrie lucrurile se vor aşeza pe un făgaş”, a mai precizat Cprian Lucian Roşca.
În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele ALDE Iaşi, Ciprian Lucian Roşca i-a cerut demisia lui Varujan Vosganian de la şefia ALDE Iaşi, acuzându-l că a divizat filiala şi că este responsabil pentru rezultatele slabe ale organizaţiei la ultimele alegeri.
Vicepreşedintele ALDE Iaşi l-a acuzat pe Vosganian că după ce în 2015 a intrat în partid a excelat într-o singură direcţie vizibilă, aceea a aplicării cunoscutului dicton „divide et impera”.
Ciprian Lucian Roşca e declarat că şi-a depus demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, dar că aceasta nu i-a fost încă aprobată.
Sursa: News.ro
Etichete: PSD , alde , partid , pro romania , disident , daniel zamfir
Dată publicare: 22-09-2019 12:53