Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dîncu, despre candidatura lui Iohannis la conducerea NATO: Nu cred că e un Don Quijote. Până acum, șeful se alegea la o cafea

Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării şi candidat PSD la alegerile europarlamentare, susţine că preşedintele Klaus Iohannis a avut în spate mai mulţi lideri europeni atunci când şi-a anunţat candidatura pentru şefia NATO.

”Nu cred că preşedintele Klaus Iohannis este un aventurier, un don Quijote care să încerce diverse variante. Este un lider care acţionează în cadre formale, respectând regulile”, spune Vasile Dîncu.

Deşi a fost în conflict cu preşedintele Iohannis, senatorul PSD Vasile Dîncu laudă strategia preşedintelui Iohannis cu privire la NATO: ”Este pentru prima dată când am văzut România că iese cu o opinie puternică şi cu o candidatură. Arată pentru prima dată că Estul este important”.

Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, a fost întrebat în emisiunea Insider electoral ce are de câştigat preşedintele Klaus Iohannis din candidatura pentru şefia NATO, în condiţiile în care nu-l mai susţine niciun alt stat.

”Nu cred că preşedintele Klaus Iohannis este un aventurier, un don Quijote care să încerce diverse variante. Este un lider care acţionează în cadre formale, respectând regulile. Sunt sigur că în spatele acestei candidaturi fără şanse, aşa cum vedem noi acum, există totuşi şi un câştig: ideea de a schimba regulile. Până acum, cel care conduce NATO se alegea la ”cafeaua decanului”. Cel mai în vârstă ambasador NATO îi invita pe ceilalţi şi le spunea - „SUA şi ceilalţi au spus că acesta va fi” - şi nu era nicio opoziţie. În condiţiile în care pericolul vine din Est, în condiţiile în care Europa începe să-şi schimbe configuraţia, în condiţiile în care tot mai multe voci din Europa cer o armată europeană… Noi am articulat la Madrid în conceptul strategic NATO o complementaritate. România a insistat foarte mult, şi preşedintele Iohannis a fost printre iniţiatori, o complementaritate între busola strategică a Europei şi conceptul strategic al NATO. Este absurd ca noi, europenii, să începem să ne înarmăm singuri. Ne trebuie vreo 10-15 ani să facem chestiunea asta, pentru că am rămas cu mult în urmă. Pe de altă parte, suntem ţări şi NATO, şi UE, intram într-o competiţie cu noi înşine. Asta era o nebunie. Însă ideea de a lua decizii diferit poate fi o idee pentru viitor. Cred că preşedintele Iohannis a avut în spate, chiar dacă discret, câţiva lideri importanţi ai Europei - formal, ţările lor au hotărât una, dar Klaus Iohannis a făcut parte dintr-o gândire legată de viitor. Nu cred că vrea să câştige ceva în compesaţie. Este şi greu”, a spus Vasile Dîncu.

Citește și
Klaus Iohannis, Nicolae Ciuca
Klaus Iohannis, despre lansarea cărţii lui Nicolae Ciucă înainte de prezidenţiale: La mine a fost un proiect de succes

Senatorul PSD Vasile Dîncu este de părere că o funcţie de comisar european ar fi sub standardele preşedintelui Iohannis.

”Este pentru prima dată când am văzut România că iese cu o opinie puternică”

”A fost preşedintele României, nu cred că şi-ar dori funcţia de comisar pentru Apărare, spre exemplu, care este una dintre funcţiile viitoare. Este o funcţie prea mică, după părerea mea, pentru preşedintele Iohannis. Dar există un câştig al României, şi eu nu sunt cel care are o datorie sau un motiv să-l laud pe Klaus Iohannis, este pentru prima dată când am văzut România că iese cu o opinie puternică şi cu o candidatură. Arată pentru prima dată că Estul este important, că România este importantă, că, în viitor, noi va trebui să fim nu o putere de mâna a doua, aşa cum suntem acum, care mai degrabă suportă influenţa Europei, ci o putere regională, aşa cum ne demonstrează poziţia strategică, forţa economică şi istoria. Este un început pentru o altă atitudine a României. Una peste alta, aş aprecia pozitiv ceea ce a făcut preşedintele Klaus Iohannis”, a conchis Vasile Dîncu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, despre negocierile pentru a prelua şefia NATO, că nu au avut loc alte discuţii pentru ocuparea altei funcţii, iar la NATO discuţiile ”sunt în toi”, dar ele nu sunt în faza în care ar putea fi făcute publice.

”Nu au avut loc alte discuţii pentru ocuparea altei funcţii, iar la NATO discuţiile sunt în toi, cum se spune, dar ele nu sunt în faza în care ar putea fi făcute publice”, a afirmat Klaus Iohannis, la finalul vizitei in Parcul Național Piatra Craiului.

Întrebat unde se vede la finalul mantatului, şeful statului a răspuns: ”Asta vom vedea la finalul mandatului”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult