Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Deputatul PSD Iordache, despre proteste: ”Forțele de ordine și-au făcut datoria”

Deputatul PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiției, a declarat că este convins că forțele de ordine și-au făcut datoria marți seara, la protestele din Piața Victoriei, chiar dacă mai multe persoane au acuzat Jandarmeria de agresiuni.

”Eu cred că forțele de ordine și-au făcut datoria. Forțele de ordine trebuie să păstreze niște condiții minimale pentru cei care vor să poată circula.

Dacă eu sau dumneavoastră vrem să trecem prin acea zonă și nu avem nimic de-a face cu protestele de ce ni se încalcă dreptul la liberă circulație? Dacă vor să protesteze am înțeles că e un spațiu acolo, pot protesta, pot să spună ce nemulțumiri au.” - a spus Florin Iordache, joi, la Palatul Parlamentului.

Întrebat de jurnaliști cum comentează cazul jurnalistului german Paul Arne Wagner, aflat printre protestatarii ridicaţi de jandarmi, Iordache a spus că ”dacă a încălcat legislația foarte bine că l-au reținut”.

”Dacă a încălcat legislația foarte bine că l-au reținut. Deci legislația trebuie să fie și pentru români și pentru străini.

Citește și
incidente jandarmi Piata Victoriei
PNL cere demisia celor care au autorizat folosirea violenţei împotriva protestatarilor

Sunt convins că forțele de ordine, în momentul în care au arestat pe cineva, persoana respectivă a încălcat o normă, fie că discutăm de codul penal fie că discutăm de legea circulației fie că discutăm .. nu știu ce! Nu mă întrebați acum.”

Jurnalistul german, cunoscut și pentru realizarea documentarului despre Liviu Dragnea, în județul Teleorman, intitulat „Aici nu-l avem decât pe Dragnea”, a subliniat că intervenția în forță a jandarmilor nu s-a justificat, având în vedere că “protestatarii erau pașnici”.

De asemenea, mai trebuie spus că Jandarmeria București a pierdut procesul cu bărbatul surdo-mut care a fost amendat în 10 martie de Jandarmeria Bucureşti cu 2.000 de lei, pentru că ar fi scandat lozinci anti-PSD la Congresul Extraordinar al partidului.

Miercuri seara, la protestele din Piața Victoriei, spiritele s-au încins, iar protestatarii şi jandarmii au început să se îmbrâncească.

La puţin timp după incidente, în faţa Muzeului Antipa circulaţia rutieră a fost blocată. În încercarea de a calma situaţia, oamenii s-au aşezat pe asfalt, dar jandarmii au început să-i ridice şi au folosit spray lacrimogen.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult