Dăncilă, vizită în Abu Dhabi: ”În România, comunităţile religioase convieţuiesc în pace”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în contextul vizitei de lucru efectuate în Emiratele Arabe Unite, în perioada 16 - 19 octombrie, Dăncilă a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Abu Dhabi - Wahat Al Karama, care este dedicat soldaţilor din EAU şi cetăţenilor emiratezi care s-au jertfit pentru crezul naţiunii.
Premierul a vizitat şi Moscheea Şeic Zayed din Abu Dhabi, cel mai mare lăcaş de cult din Emiratele Arabe Unite, care poate găzdui mai mult de 41.000 de credincioşi.
Cu această ocazie, Viorica Dăncilă a evocat diversitatea etnică şi religioasă din Emiratele Arabe Unite şi a apreciat eforturile făcute de autorităţile emirateze în vederea integrării minorităţilor religioase din această ţară.
"În România, cu precădere în zona Dobrogea, dar nu numai, comunităţile religioase convieţuiesc în pace şi înţelegere de sute de ani", a arătat, potrivit comunicatului, Dăncilă, în contextul unei discuţii pe marginea exponatului privind cele 99 de nume ale lui Allah, scrise caligrafic în kufi, de către Mohammad Mandi Al Tamimi.
Premierul a precizat că în România comunitatea musulmană datează din secolul al XIII-lea şi a beneficiat întotdeauna de libertate de cult, "fiind pe deplin dedicată valorii convieţuirii paşnice cu majoritatea creştină şi cu celelalte minorităţi religioase din ţara noastră, pe baza înţelegerii comune şi a respectului reciproc, se mai arată în comunicat.