Dăncilă va conduce o şedinţă comună a guvernelor României şi Republicii Moldova
Potrivit unui comunicat al Executivului român, discuţiile vor aborda stadiul şi perspectivele relaţiei bilaterale, inclusiv componentele sectoriale subsumate acesteia, cu evaluarea stadiului implementării proiectelor de cooperare bilaterală derulate de România în Republica Moldova şi explorarea opţiunilor pentru noi proiecte de cooperare.
"Şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova reprezintă o oportunitate pentru impulsionarea agendei bilaterale, în perspectiva viitorului european al Republicii Moldova şi avansarea proiectelor bilaterale de cooperare de relevanţă strategică", se spune în comunicat.
Totodată, reuniunea are loc în contextul pregătirilor pentru asumarea, de către România, a Preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019, fiind un prilej pentru încurajarea eforturilor Republicii Moldova în direcţia avansării parcursului european şi a implementării reformelor asumate în baza Acordului de Asociere cu UE, se mai arată în comunicat.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV, Agerpres
Etichete: guvern , Republica Moldova , viorica dancila , pavel filip
Dată publicare: 21-11-2018 16:47