Dancilă: PSD a pierdut pentru că a fost trădat. Nu mergem la consultări
Viorica Dăncilă a afirmat, la RTV, că nu va merge la consultările de la Cotroceni întrucât nu are un mandat din partea Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, relatează Agerpres.
De asemenea, prim-ministrul a spus că Partidul Social Democrat nu a pierdut la votul pentru moţiunea de cenzură pentru că opoziţia a fost puternică, ci pentru că a fost trădat de oameni din interiorul formaţiunii.
„Nu. De ce să mă duc mâine la Cotroceni? Partidul meu este invitat ultimul pe listă. Noi avem totuşi o pondere mai mare, nu suntem chiar ultimul partid. Ca să merg mâine la Cotroceni, trebuia să am un Comitet Executiv Naţional, să iau mandat de la CExN. Eu sper ca nimeni să nu facă această greşeală şi să treacă peste o decizie a partidului. De fapt, ce mai contăm noi? Să meargă partidele la consultări. Domnul preşedinte să numească un premier, un cabinet, vom vedea ce cabinet va numi domnul preşedinte, dacă noul cabinet va prelua din ceea ce ne dorim noi, poate vom şi vota, vom hotărî să votăm acest cabinet. Pentru ce să mergem mâine la Cotroceni?", a declarat Viorica Dăncilă.
Întrebată dacă s-a consultat cu colegii săi din conducerea partidului în legătură cu decizia de a nu participa la consultări, liderul PSD a spus că această discuţie trebuie să aibă loc în CExN.
„Nu m-am consultat, pentru că această consultare trebuie să aibă loc în Comitetul Executiv Naţional. CExN noi îl avem mâine la 18, deci nu aveam cum să merg mâine la întâlnirea cu preşedintele în condiţiile în care nu aveam un mandat din partea CExN”, a spus Dăncilă.
Aceasta şi-a exprimat speranţa că preşedintele Iohannis va nominaliza cât mai repede premierul, pentru ca România să iasă din perioada de instabilitate.
„Eu sper ca domnul preşedinte să facă nominalizarea de premier şi de cabinet cât mai repede. Intrăm într-o perioadă de iarnă, până pe data de 15 trebuie să fie creionat bugetul pe anul viitor. Sunt multe lucruri de rezolvat şi trebuie să fie un guvern care poate să dea o ordonanţă de urgenţă, să aibă un proiect de lege”, a subliniat liderul PSD.
„Partidul Social Democrat, astăzi, în Parlament, nu a pierdut pentru că opoziţia a fost puternică. Gândiţi-vă că au fost şase formaţiuni politice împotriva PSD. PSD a pierdut astăzi pentru că a fost trădat, a fost trădat de oameni din interiorul partidului, a fost trădat de oameni care au făcut parte din guvernare şi pe urmă au plecat. A fost trădat de oameni care au câştigat un mandat în Parlamentul României sub sigla PSD şi pe urmă au trădat”, a adăugat prim-ministrul.
„Este clar că unii vor să distrugă PSD şi acest lucru se poate observa de fiecare dintre noi. Eu nu pot să fac acest lucru. Cred că au trădat pentru că li s-au promis anumite lucruri din partea altor formaţiuni politice, care s-au desprins din Partidul Social Democrat, Pro România. Victor Ponta le-a promis că o să îi ducă la guvernare şi le va oferi la toţi posturi de miniştri. Eu puteam să ofer posturi de miniştri pentru că eram premier, dar nu putem să mint oamenii. Dar nu am oferit la nimeni un post de ministru, nu am oferit nimănui posturi de secretar de stat", a declarat Viorica Dăncilă la România TV.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca vineri partidele parlamentare la prima rundă de consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un guvern, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată în Parlament.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 10-10-2019 23:25