Dăncilă, după demisia lui Negrescu: ”A făcut treabă bună până acum, s-a implicat”
Dăncilă a negat că lui Negrescu i s-ar fi tăiat din atribuţiile de la minister.
Viorica Dăncilă a fost întrebată despre motivele demisiei lui Victor Negrescu.
"Am avut o discuţie în Guvern, am sperat ca domnul ministru să vină să continuăm această discuţie. Eu cred că în orice decizie trebuie să fie o decizie luată de întreaga echipă şi domnul ministru şi-a dat demisia. A fost dorinţa dânsului, nu pot să o comentez. A făcut treabă bună până acum, s-a implicat, eu trebuie să privesc mai departe, să vedem cum gestionăm în continuare şi să avem o preşedinţie de succes. Pentru mine acest lucru este important, a fost opţiunea dumnealui...nu pot să o comentez", a spus Dăncilă, potrivit news.ro.
Întrebată dacă Negrescu a reproşat că i s-ar fi tăiat din atribuţiile de la minister, Dăncilă a spus: "Nu, neg cu vehemenţă acest lucru. Domnului Victor Negrescu nu i s-a tăiat nicio atribuţie. Eu am lucrat împreună cu Victor Negrescu de-a lungul întregului an pentru preşedinţie, am lucrat împreună pe fiecare dosar, ne-am consultat pe fiecare lucru, tocmai ca rezultatele să fie foarte bune. Nu acceptam, dimpotrivă i-am cerut domnului Negrescu dacă consideră că trebuie şi alte lucruri care să îl ajute să îşi îndeplinească cu succes mandatul. Nu nu i s-a tăiat din atribuţii".
"Nu a spus nici domnul Negrescu că i s-au tăiat din atribuţiuni, nu a spus nici altcineva în şedinţa Biroului Permanent Naţional că s-au tăiat din atribuţiunile ministrului delegat pentru Afaceri Europene, este o minciună", a afirmat, la rândul său, Liviu Dragnea, liderul PSD.
Întrebat care au fost totuşi nemulţumirile lui Negrescu, Dragnea a replicat: "Concret, întrebaţi-l pe domnul Negrescu, domnişoară procuror, că aveţi un stil foarte interogatorial aşa...domnul Negrescu a spus, a ieşit şi public, a şi postat, e suficient, întrebaţi-l pe dumnealui. N-am avut încă onoarea şi v-am mai spus să fiu nici purtătorul de cuvânt al dumnealui, nici consilierul dumnealui".
Victor Negrescu, care vineri şi-a depus demisia din funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene, a făcut la sfârşitul săptămânii trecute câteva precizări, în aşteptarea discuţiilor din partid, afirmând că procesul de pregătire a Preşedinţiei României la Consiliul UE este în grafic şi ar lucra şi benevol pentru România la un proiect atât de important dacă se doreşte acest lucru.
Victor Negrescu remarca faptul că în urmă cu două zile activitatea sa era considerată foarte bună, dar la câteva minute după ce ”un zvon a apărut miraculos pe surse” a fost atacat cu agresivitate de colegi de Guvern: ”Interesant este că acum două zile activitatea noastră era considerată ca fiind foarte bună, cu rezultate. Rămâne de analizat dacă atacarea cu agresivitate în presă la doar câteva minute după ce un zvon a apărut miraculos pe surse, a unui coleg de Guvern şi de partid este normală şi o reală dovadă de colegialitate şi susţinere”.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: News.ro
Etichete: guvern , PSD , demisie , viorica dancila , victor negrescu
Dată publicare: 13-11-2018 15:38