Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dăncilă, atac la #șîeu: Se pot face autostrăzi, dar ”nu făcând circ şi declaraţii politice”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că oamenii au dreptate să fie nemulţumiţi pentru ritmul în care s-a lucrat la dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, dar a afirmat că 500 de kilometri de autostradă au fost realizaţi în guvernările PSD.

Aflată luni la Craiova, Dăncilă a spus că Guvernul pe care-l conduce a ”luat în piept această provocare” şi va demonstra că se pot face autostrăzi în România, dar doar ”punând umărul la acţiune, nu făcând circ şi declaraţii politice”.

”După atâţia ani în care lucrurile au mers cu încetinitorul, Guvernul pe care îl conduc a luat în piept această provocare şi vom demonstra că se poate. Oamenii au dreptate. Au dreptate să fie supăraţi pentru ritmul în care s-a lucrat în acest domeniu, însă adevărul trebuie spus până la capăt: guvernările PSD sau făcut peste 500 de km de autostradă din cei existenţi. În alte guvernări au fost 0 km.

Să nu uităm că ministrul Transporturilor din anul 1999, devenit apoi preşedintele României, ne spunea că nu avem nevoie de autostrăzi, ne ajung drumurile naţionale. Ne luptăm de ani de zile cu această mentalitate, dar şi cu o serie de piedici puse parcă intenţionat de unii. Da, este o problemă esenţială pentru dezvoltarea viitoare a României, dar acest lucru nu îl putem rezolva decât punând umărul la acţiune, nu făcând circ şi declaraţii politice”, a afirmat prim-ministrul României, potrivit News.ro.

Aceste afirmații vin după ce, vineri, președintele PSD Liviu Dragnea l-a atacat verbal pe antreprenorul Ștefan Mandachi, cel care a declanșat mișcarea #șîeu, în semn de protest față de lipsa autostrăzilor în România.

Citește și
Baschetbalist din Sibiu, dus la poliție în timpul protestului #șîeu
Baschetbalist de la CSU Sibiu, dus la poliție în timpul protestului #șieu

Dragnea a spus că ”țipă unii că nu se fac autostrăzi”, ”niște șmecheri”, însă, de fapt ”ei fac circ, noi facem autostrăzi”.

Luni, Dăncilă le-a vorbit oamenior din industria auto de la Craiova despre faptul că săptămâna trecută au început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova, apoi a prezentat stadiul proiectului drumului expres Craiova-Piteşti, care ”este deja în stare avansată”.

”Va avea o lungime de peste 121 de km, are o valoare totală estimată de aproape cinci miliarde de lei, inclusiv TVA, iar pentru o realizare cât mai eficientă obiectivul a fost împărţit în patru tronsoane. Contractele pentru proiectarea şi execuţia celor patru tronsoane au fost scoase la licitaţie în anul 2017, iar contractele pentru tronsoanele unu şi doi au fost semnate în decembrie 2018. Practic, anul acesta tronsoanele 1 şi 2 în lungime de 57,55 km şi cu o valoare de peste două miliarde de lei cu TVA au intrat în linie dreaptă aflând în faza de proiectare. Licitaţiile pentru zonele 3 şi 4 au fost anulate în instanţă. În acest moment, documentaţia necesară acestor transpune se află în procedura de reactualizare pentru a putea fi lansată din nou la licitaţie anul acesta”, a mai spus Dăncilă.

Aceasta a vorbit şi despre proiectul Piteşti-Sibiu, la fel de aşteptat.

”Se află în stadiu destul de avansat. Proiectare şi execuţie secţiunea 1, Sibiu-Boiţa, procesul de evaluare a ofertelor a fost finalizat, a fost anunţat câştigătorul. Astăzi expiră perioada de contestaţii şi, dacă totul este în regulă, până la sfârşitul săptămânii putem semna contractul. De asemenea, procesul de evaluare a ofertelor a fost finalizat şi pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 5, Curtea de Argeş-Piteşti”, a mai spus Dăncilă.

Aceasta a explicat că în ceea ce priveşte secţiunile 2 şi 3 ale autostrăzii Sibiu-Piteşti situaţia este blocată din cauza contestaţiei împotriva acordului de mediu obţinut în decembrie 2018.

”Sperăm ca în cel mai scurt timp să putem ieşi din acest blocaj permanent al contestaţiilor pe care îl întâmpinăm de ani de zile”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Luni, premierul vizitează Fabrica Ford din Craiova împreună cu mai mulţi membri ai Cabinetului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult