Dan Barna: Vor fi necesare niște măsuri, dar nu avem în plan un lockdown sistemic
Acesta a afirmat că Executivul va adopta noi măsuri pentru prevenirea extinderii pandemiei de COVID-19, însă a subliniat că măsurile nu vor fi radicale, transmite Agerpres.
"Suntem în faţa valului 3. E clar lucrul acesta. Avem tulpina britanică identificată, prezentă. E clar că nu poţi să blochezi această răspândire. Cum trecem peste asta depinde foarte mult de noi. S-a observat, din păcate, şi la nivelul populaţiei, o relaxare şi un sentiment că gata, am scăpat. Iată, vedem că nu am scăpat şi cifrele, chiar dacă unii indicatori par stabili, vedem presiune pe sistemul ATI ceea ce ne confirmă că lucrurile sunt departe de a fi trecut. Or, din această perspectivă, vor mai fi necesare nişte măsuri tocmai pentru a nu face şi nu avem în plan niciun lockdown sistemic, general. Acesta nu e pe masă în momentele acestea şi nu intenţionăm să îl decidem. Nu poţi nici să fii radical. Radical înseamnă să închizi tot şi te asiguri că îţi scade... Nu poţi să faci asta, pentru că oamenii trebuie să meargă la muncă, pentru că oamenii trebuie să poată să îşi cumpere alimentele esenţiale şi lucrurile de care au nevoie", a precizat Barna.
El a arătat că "România a reuşit să treacă relativ decent prin această situaţie, în pandemie, pentru că a luat măsurile cumva mai devreme".
Dan Barna l-a felicitat pe primarul Timişoarei, Dominic Fritz, pentru propunerea de carantinare a localităţii pe care o administrează, pe fondul creşterii ratei de infectare cu noul coronavirus.
"De asta a fost şi decizia de la Timişoara. Mai bine iei o măsură nepopulară şi îl felicit pe primarul Timişoarei pentru că avut verticalitatea să ia această decizie importantă, chiar dacă oamenii i-o reproşează, pentru că, luând decizia acum, te-ai asigurat că peste două săptămâni nu o să iei o decizie care să dureze trei luni", a adăugat vicepremierul.
Implementarea pașaportului de vaccinare
În ceea ce privește implememntarea unui pașaport COVID, acesta a spus că ar putea deveni obligatoriu şi a spus că introducerea obligativităţii acestui document "se va întâmpla în mod organic pentru că oamenii vor dori să călătorească".
"Se va întâmpla în mod organic, pentru că oamenii vor dori să călătorească şi sunt state care pe bună dreptate vor... Şi noi ne dorim să nu mai ţinem în carantină toţi turiştii sau oamenii de afaceri care vin. Dacă oamenii pot să îţi dovedească că sunt vaccinaţi, că au testul făcut, atunci poţi să... are o logică. O să vedem până la urmă formula tehnică la care se va ajunge, dar ideea este să ne adaptăm la această pandemie tocmai prin aceste instrumente în care cei care şi-au asumat vaccinarea sau cei care au şi test şi vaccinare pot să vină", a afirmat Barna.
Sursa: Agerpres/ StirileProTV
Etichete: coronavirus , restrictii , dan barna
Dată publicare: 09-03-2021 07:18