Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dacian Cioloș, de Ziua Națională: „Avem azi un Guvern de care ne e rușine. Să ne eliberăm de neputință”

Fostul premier Dacian Cioloș a afirmat, sâmbătă, în mesajul transmis de 1 Decembrie, că e timpul ca poporul român să se elibereze de sentimentul „neputinței.”

„România s-a născut din speranţă, dar prin suferinţă. România există pentru că bunicii şi străbunicii noştri au crezut că sacrificiul lor merită făcut. Pentru noi şi pentru cei care ne vor urma. Am păstrat, din păcate, suferinţa ca pe o justificare a vieţii noastre cotidiene, cu toate că sacrificiul lor a fost făcut tocmai pentru ca noi să nu mai suferim, pentru ca generaţiile care vin să nu mai sufere, ci să trăiască în demnitate. Azi, 1 Decembrie, nu este doar ultima zi a unui veac împreună. Este prima zi a unui nou drum împreună, ştergând suferinţa din sufletele noastre şi trăind cu încredere şi demnitate. România a apărut prin sacrificiul soldaţilor români care nu au apucat să îşi vadă visul cu ochii. România a apărut prin dedicarea, munca şi aspiraţiile unor oameni de stat care au crezut că merităm ceva mai bun. Pentru visul lor, mulţi dintre ei au pierit în închisorile comuniste. Am supravieţuit unor dictaturi nemiloase. Am trecut printr-o revoluţie sângeroasă pentru care nu a plătit nimeni până astăzi. Am avut mineriade, politicieni prinşi la furat care au avut neruşinarea să se compare cu mari oameni de stat. Dar astăzi este timpul unui nou început. Este timpul să reconstruim România împreună", afirmă Dacian Cioloş, într-un mesaj video înregistrat în locaţii sugestive din Capitală.

El afirmă în mesaj că „avem azi un premier care nu are căderea să stea pe scaunul lui Ionel Brătianu sau al lui Iuliu Maniu".

„Avem azi un guvern de care, din păcate, ne este ruşine. România îi va supravieţui, dar asta este prea puţin. România are un destin pe care trebuie să şi-l asume. De aceea, este timpul să hotărâm pe cine vrem aici, la Guvern, să ne reprezinte. Să decidem pe cine vrem să ne reprezinte în Parlament, pe cine vrem să conducă România. Vom construi şcoli, spitale şi şosele, dar mai ales vom avea demnitate atunci când în fruntea ţării se vor afla oameni cinstiţi, muncitori şi cu viziune. România este o ţară cu mult prea mulţi oameni săraci. Avem concetăţeni care trăiesc cu mult sub limita sărăciei şi pe care de ruşine i-am abandonat. De ziua României, este timpul să lăsăm în urmă ruşinea şi suferinţa, să ne eliberăm de sentimentul neputinţei. Fiecare dintre noi poate să contribuie la reconstrucţia acestei ţări. E timpul să fim solidari şi să ne împlinim dăruind. Nu avem grădiniţe suficiente, nu avem spitale curate, nu avem autostrăzi, avem în schimb râuri şi păduri distruse, pentru că acceptăm ca cei mai puţin oneşti şi vrednici dintre noi să ne reprezinte şi să decidă în locul nostru. Când vom înţelege că politicienii acestei ţări sunt vremelnici şi datoria lor este să se dedice oamenilor acestei ţări, atunci vom realiza că putem să ne schimbăm într-o clipită", a mai spus Cioloş, lider al Platformei România 100.

Fostul premier îşi încheie mesajul cu un îndemn la unitate adresat românilor.

Citește și
Dancila, Iohannis la parada
Viorica Dăncilă, de Ziua Națională: „Orgoliile politice şi interesele personale nu au ce căuta”

„România s-a clădit pe suferinţă, dar cu speranţă şi curaj. România este a noastră, este casa noastră, este viaţa noastră acasă, pentru fiecare dintre noi. Azi, este timpul nostru. Este timpul să construim o Românie europeană, o Românie liberă, în care dreptatea şi adevărul vor triumfa întotdeauna. Haideţi să fim uniţi. Haideţi, uniţi, să reconstruim România. Haideţi, uniţi, să le arătăm nepoţilor şi strănepoţilor noştri că vor putea fi mândri de noi. România, la mulţi ani!", mai spune Cioloş.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult