CTP, despre scuza invocată de Voiculescu: ”Este minciună în falși, cum zicea Ceaușescu”
În opinia sa, nu există o justificare pentru faptul că ministrul nu a purtat masca de protecție.
Voiculescu a susținut că nu avea mască deoarece urma să vorbească cu cineva și, de asemenea, voia să bea apă.
”Asta mai lipsea, ce-i lipsea acum, să stea fără mască în Parlament și să fie fotografiat și după aia să justifice într-un mod… Este minciună în falși, cum zicea Ceaușescu. Am văzut și eu imagini în care domnul Voiculescu este cu un ipochimen, o persoană, la mai puțin de 2 metri, foarte apropiați, și e cu masca în mână. Nu mi se pare că se află într-o încăpere. Mi se pare că se află într-un hol și că e cu o persoană în față.” - a declarat gazetarul la Europa FM, într-o emisiune care poate fi urmărită integral și pe PRO TV PLUS.
Gazetarul a avertizat asupra faptului că Voiculescu reprezintă Ministerul Sănătății, astfel că mesajul pe care îl transmite public este foarte important, ca exemplu.
”Nu poate el să-i vindece el pe bolnavi, dar poate să dea niște mesaje pentru ca oamenii să înțeleagă, oamenii să se liniștească. Ce mesaje dă de 3 luni încoace, domnul Voiculescu? Și acum apare povestea asta cu masca. Domnul Voiculescu trebuia să se considere în Sahara, în deșert. Auzi, că i-a fost sete. Că are de stat 80 de zile în deșert, ca în Biblie. Și avea conferință la Bruxelles? Cu cine avea conferință? Ce putea fi mai important decât mesajul pe care îl transmiți tu, ministrul al Sănătății? Ăla e lucrul cel mai important. Ce conferință? Ce apă? Nu ai voie să îți dai masca jos pentru că știi foarte bine că asta contează enorm ca mesaj, oamenilor cărora lise cere să țină masca. Iată, premierul Cîțu le cere protestatairilor să țină masca pe față, și domnul Voiculescu și-o scoate.Nu poate exista nicio justificare pentru asta. Niște prostii cu ce spune acolo, cu Bruxelles și cu apa.” - a mai spus Cristian Tudor Popescu.
Înregistrarea integrală a emisiunii poate fi urmărită pe PRO TV PLUS.
Sursa: Pro TV
Etichete: coronavirus , masca , Parlament , cristian tudor popescu , ctp , vlad voiculescu
Dată publicare: 31-03-2021 14:10