Criză politică. Ziua negocierilor: ”Sunt şanse mari să se refacă coaliţia”
Your browser doesn't support HTML5 video.
CITIȚI în acest articol:
-► Cronologia evenimentelor de astăzi - LIVE UPDATE -► Rareş Bogdan: Nu s-a discutat de nume pe portofolii şi numele premierului la întâlnirea cu USR -► Surse: Cîțu a cerut USR să-l accepte ca premier, altfel nu acceptă miniștrii care au votat moțiunea -► Ciolacu se vede joi cu Cîțu -► Cioloş: Am simţit că există o disponibilitate pentru refacerea coaliţiei; până nu văd, nu cred -► Cîţu: Sunt şanse mari să se refacă coaliţia -► Cioloș: Recunoaştem dreptul PNL de a desemna un premier -► Cîţu: Matematic avem voturile să trecem un Guvern cu USR -► UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui -► PSD va cere funcția de premier, ca să susțină viitorul Guvern în Parlament -► Parlamentarii lui Ludovic Orban nu vor vota un Guvern PNL-PSD: ”Să fie clar”
Potrivit unor surse politice, Dacian Cioloș vrea, din nou, să intre la guvernare cu 6 portofolii, la fel cum a avut înainte de ruperea coaliției.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații vor solicita în negocierile cu PNL, dar și la Cotroceni, dacă va fi cazul, funcția de premier în viitorul Guvern.
La capătul a două luni de criză politică, liberalii au votat marți seară, în unanimitate, că își vor negocia sprijinul politic atat cu PSD, cât şi cu USR. Liderii PNL au renunțat la promisiunile din trecut, când spuneau că nu ar face niciodată guvern cu partidul lui Marcel Ciolacu sau al lui Dacian Cioloș.
Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că președintele PNL, Florin Cîțu, l-a sunat pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru a stabili o întâlnire, însă social-democratul a spus că îl va suna înapoi, deoarece are „agenda ocupată”.
Cronologia evenimentelor, miercuri, 3 noiembrie - LIVE UPDATE:ora 18.05 Rareş Bogdan: Nu s-a discutat de nume pe portofolii şi numele premierului la întâlnirea cu USR
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a susţinut, miercuri, că la întâlnirea cu reprezentanţii USR nu s-a discutat despre numele viitorului premier.
"Nu s-a discutat de nume pe portofolii şi nu s-a discutat numele premierului nici din partea domniilor lor, nici din partea noastră, a fost pe principii, pe obiective şi pe soluţii pentru guvernare şi ceea ce aşteaptă românii, fiind extrem de conştienţi că oamenii aşteaptă soluţii de la noi şi mai ales să livrăm către oameni lucruri pe care le-am promis şi pe care ei le aşteaptă", a spus Rareş Bogdan, la sediul central al PNL.
El a mai spus că preşedintele PNL, conform cutumei şi a hotărârii Consiliului Naţional şi a Birourilor permanente, este propunerea de premier.
"Vom sta de vorbă. Domnul Cîţu este premier interimar în continuare şi administrează treburile României", a adăugat Rareş Bogdan.
Referitor la întâlnirea cu reprezentanţii PSD, Rareş Bogdan a arătat: "Noi nu vom merge la Kiseleff. În rest, putem să ne vedem oriunde, şi în parc". De asemenea, Bogdan a arătat că nu crede că preşedintele PNL, Florin Cîţu, ar fi avut o întâlnire cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
ora 17.45 Surse: Cîțu a cerut USR să-l accepte ca premier, altfel nu acceptă miniștrii care au votat moțiuneaSurse citate de News.ro susțin că preşedintele PNL, Florin Cîţu, le-a cerut astăzi celor de la USR să îl accepte ca premier în viitorul guvern.
Cu toate acestea, liderii USR nu au fost de acord cu propunerea lui Cîţu. Detalii aici.ora 17.15 Ciolacu se vede joi cu Cîțu
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că nu a discutat astăzi cu președintele PNL Florin Cîțu despre susținerea unui viitor Guvern în Parlament.
Cel mai probabil, întâlnirea va avea loc joi, 4 noiembrie.
”Am avut o discuţie cu domnul Florin Cîţu, telefonic, să stabilim mâine la prânz. O să stabilim unde are loc întâlnirea, credem că va fi la Parlament. Nu m-am văzut cu Florin Cîţu. Ca să fiie foarte clar”, a declarat Marcel Ciolacu.
Acesta a precizat că discuţia va fi axată pe programul de guvernare.
”Ne vedem mâine şi discutăm Programul de guvernare şi cum vedem noi lucrurile”, a mai afirmat Ciolacu.
ora 15.15 Cioloş: Am simţit că există o disponibilitate pentru refacerea coaliţiei; până nu văd, nu credPreşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat miercuri că, în cadrul discuţiilor cu echipa de negociere a PNL, a simţit că există o disponibilitate pentru refacerea coaliţiei, dar că aşteaptă un răspuns clar din partea liberalilor.
"Am simţit că există această disponibilitate (de refacere a coaliţiei - n.r.), dar ştiţi cum e, nu mă mai iau după simţăminte. Până nu văd, nu cred. Le-am şi spus colegilor de la PNL că aşteptăm să aibă ei discuţia cu PSD - pentru că ştim că şi acolo au fost discuţii avansate în ultimele zile -, să aibă discuţia cu PSD, să îşi facă calculele şi până la sfârşitul zilei sau începutul zilei de mâine o să vină cu un răspuns, ca să decidem dacă mergem mai departe cu negocieri pe refacerea coaliţiei sau nu", a spus Cioloş.
ora 15.00 Cîţu: Sunt şanse mari să se refacă coaliţia
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, după întâlnirea cu reprezentanţii USR, că sunt şanse mari să se refacă coaliţia dintre cele două formaţiuni.
El a declarat că discuţia pe care au avut-o cele două părţi "a semănat foarte mult cu o terapie de grup". De asemenea, Cîțu a spus că, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre principii şi despre programul de guvernare.
"Sunt şanse mari, eu am ieşit optimist de la această întâlnire. Sunt şanse mari să se refacă coaliţia", a spus Cîţu.
ora 13.30 Cioloş: Recunoaştem dreptul PNL de a desemna un premier
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat că partidul său recunoaşte dreptul PNL de a desemna un premier, dar a menţionat totodată că liberalii trebuie să ia o decizie în ce priveşte viitoarea coaliţie, deoarece nu se pot "plimba în fiecare zi şi la USR şi la PSD".
"Premierul - am spus că recunoaştem dreptul PNL de a desemna un premier. O să vedem care e propunerea, dar înainte de a discuta şi de persoana premierului, cred că e important să vedem dacă ne putem pune de acord pe acest cadru. Un premier ar trebui să fie, aşa cum am mai spus, o persoană care să fie capabilă să gestioneze un guvern de coaliţie, nu doar un guvern al PNL şi nu doar să fie reprezentantul PNL", a arătat Cioloş, potrivit Agerpres.
El nu a dorit să prezinte opţiunile USR privind eventuale portofolii înt-un viitor guvern, arătând că PNL trebuie să decidă în primul rând dacă doreşte refacerea coaliţiei.
"Până să ajungem să discutăm despre ministere sunt alte lucruri pe care trebuie să le clarificăm. (...) Dacă PNL decide că vrea refacerea coaliţiei - pentru că nu se poate plimba în fiecare zi şi la USR şi la PSD - PNL va trebui să aleagă. După aceste discuţii preliminare, va trebui să aleagă. (...) Nu suntem încă la momentul la care să discutăm de portofolii şi de oameni. Astăzi va fi o discuţie preliminară şi e important ca după discuţiile de astăzi PNL să decidă dacă alege refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR sau dacă alege să negocieze o majoritate cu PSD", a spus Cioloş.
Cioloş a subliniat că "nu se pune problema" ca USR să negocieze o formulă guvernamentală cu PSD.
"Singura formulă de negociere pentru o majoritate guvernamentală din care USR poate să facă parte este cu PNL şi cu UDMR", a subliniat el.
ora 13.00 Cîţu: Matematic avem voturile să trecem un Guvern cu USR
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că "matematic" există voturile necesare pentru a trece prin Parlament un Guvern cu USR. El a precizat că liberalii vor discuta şi cu social-democraţii, dar mandatul este pentru un Guvern în jurul PNL, cu premier de la PNL.
"Am flexibilizat mandatul. Negociem cu toate forţele democratice în Parlamentul României. Acum ne vedem cu colegii de la USR şi vedem după discuţii cum mergem mai departe", a spus Cîţu, potrivit Agerpres.
Preşedintele PNL a fost întrebat şi dacă va accepta solicitarea USR ca el să nu mai fie propunere de premier.
"De ce această întrebare? Până la urmă, este o discuţie, mergem să discutăm principii. Vedem ce au de spus şi colegii noştri. Este clar un pas important făcut din partea noastră. Sunt câteva lucruri de la care nu abdicăm. În primul rând, avem un program de guvernare foarte important. PNRR este deja negociat. Toate principiile liberale sunt pe masă, restul discutăm", a spus Florin Cîţu.
Chestionat şi dacă ar accepta aceiaşi miniştri propuşi de USR, el a răspuns: "Mergem să discutăm şi, după aceea, vedem concluziile".
El a arătat că PNL va discuta şi cu PSD.
"Discutăm şi cu ei, dar cu acelaşi mandat. Avem obiective clare în programul de guvernare de la care nu abdicăm. Am negociat cu Comisia Europeană reformele de la care nu abdicăm. Nu vom vorbi de nicicio formă de populism care să arunce în aer stabilitatea României. Avem acolo lucruri foarte clare pe care le vom negocia. (...) Am spus foarte clar că mergem cu mandat de guvernare în jurul PNL, ceea ce înseamnă premier de la PNL", a declarat Florin Cîţu.
ora 12.45 Kelemen Hunor: UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui
UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui, a anunţat preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor.
"UDMR va avea propunere de premier cu care vom merge în faţa preşedintelui, dacă ne va chema la consultări. Nu consider că este o propunere deplasată ca într-o următoare coaliţie - indiferent că va fi o coaliţie PNL-USR-UDMR sau PNL-PSD-UDMR - primul-ministrul să fie dat de cea mai mică formaţiune, cea care reprezintă stabilitatea", a scris Kelemen Hunor, pe Facebook.
ora 11.30 Parlamentarii lui Ludovic Orban nu vor vota un Guvern PNL-PSD: ”Să fie clar”
Fostul preşedinte liberal Ludovic Orban a declarat că parlamentarii care s-au retras din grupurile PNL vor susţine reconstrucţia coaliţiei de centru-dreapta şi nu vor vota un guvern PNL-PSD. Detalii aici.
ora 10.30 PSD va cere funcția de premier, ca să voteze viitorul Guvern în Parlament
Marcel Ciolacu a declarat, înainte de a intra în sediul PSD, că va intra pe poziție de forță în negocierile cu liberalii.
Marcel Ciolacu: ”Să nu credeți vreo clipă că eu n-o să cer mandat colegilor mei, ca PSD-ul să meargă cu propunere de prim-ministru. Este exclus așa ceva.”
Reporter: Cine e propunerea de premier PSD?
Marcel Ciolacu: ”Cred că propunerea, ne dați voie s-o hotărâm noi în interiorul partidului. Dar să nu credeți că noi vom face vreo construcție politică aberantă sau excluzând niște lucruri evidente.”
Ulterior, președintele PSD a întărit faptul că strategia partidului pe care îl conduce este să îi ceară președintelui Klaus Iohannis să nominalizeze un premier din rândul social-democraților.
”PSD va merge la Cotroceni cu propunere de prim-ministru.” - a spus Ciolacu.
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: klaus iohannis , USR , marcel ciolacu , guvern , PSD , PNL , Parlament , criza politica
Dată publicare: 03-11-2021 10:32