Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Consilierul care a distribuit trucajul cu Iohannis în uniformă de nazist a demisionat

Un consilier judeţean din Vrancea, ales pe listele PSD, a demisionat, luni, după scandalul provocat de distribuirea pe internet a unei fotografie trucate cu preşedintele Klaus Iohannis, în care șeful statului apărea în uniformă de ofițer nazist.

”Ca urmare a acţiunii personale de a redistribui pe reţelele sociale o fotografie trucată cu preşedintele României, consilierul judeţean Constantin Guguianu şi-a prezentat luni, 14 ianuarie 2019, demisia din demnitatea publică, dar şi din calităţile deţinute în cadrul organizaţiei PSD Vrancea”, a transmis conducerea PSD Vrancea, potrivit News.ro.

Totodată, organizaţia condusă de Marian Oprişan a menţionat că PSD Vrancea se delimitează de acţiunile lui Constantin Guguianu şi condamnă ferm acest tip de comportament.

Consilierul judeţean Constantin Guguianu a redistribuit pe Facebook o fotografie trucată care îl înfăţişează pe preşedintele Klaus Iohannis în uniformă de ofiţer nazist.

Potrivit legii, “confecţionarea, vânzarea, RĂSPÂNDIREA, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi“.

Citește și
Parlament
Filmul scandalului din Camera Deputaților. Ce au câștigat liberalii din acest circ politic

După un val de critici, politicianul a şters de pe contul său postarea.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult