Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Conducerea PSD se reuneşte miercuri, înainte de consultările cu preşedintele Iohannis

Biroul Permanent Naţional al PSD discută miercuri dimineaţă mandatul cu care merge la consultările cu preşedintele Iohannis. 

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte miercuri, printre temele ce urmează a fi discutate fiind mandatul cu care delegaţia social-democrată va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, au declarat surse din partid pentru AGERPRES.

Aceleaşi surse au menţionat că a fost convocat deja pentru vineri Comitetul Executiv Naţional al partidului, care va avea loc în Bucureşti.

Potrivit surselor citate, în BPN se va stabili, în primul rând, mandatul cu care delegaţia PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni de miercuri, convocate pentru stabilirea "direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai". PSD ar fi trebuit să meargă marţi la Cotroceni, dar întâlnirea a fost reprogramată la cererea premierului Viorica Dăncilă.

Premierul Dăncilă, preşedinte interimar al partidului, va face o informare cu privire la întâlnirile pe care le-a avut marţi la Bruxelles.

Citește și
Viorica Dancila
Reacția PSD după ce Iohannis a criticat schimbarea Legii electorale

Vor mai fi discuţii organizatorice cu privire la alegerea unor secretari generali adjuncţi. Este posibil, de asemenea, să fie stabilită data congresului partidului şi dacă este cazul să fie două congrese - unul pentru modificarea statutului şi pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, respectiv unul pentru alegerea conducerii PSD.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult