Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Competențe inedite în rândul noilor parlamentari. Deputat AUR: "Am învățat să mă pricep singur, fără școală"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Aproape două treimi dintre parlamentarii aleşi la finalul anului trecut sunt noi, după ce partidele şi-au schimbat garnitura de politicieni.

Este prima oară după alegeri când se produce o schimbare de asemenea anvergură în Parlament. Pe lângă clasicii ingineri şi jurişti, noua legislatura a adunat personaje diverse mai mult sau mai puţin competente. De la un val de medici, promovaţi pe fondul pandemiei de COVID-19, până la sindicalişti şi foşti sportivi.

Darius Pop este unul dintre cei mai tineri parlamentari. Ajuns deputat AUR. Acesta este absolvent al Academiei de Muzică din Cluj şi toboşar. Colegul său de partid Dorel Acatrinei nu a făcut nicio facultate şi nici nu se bazează pe asta. Spune că are o experienţă de câţiva ani ca şofer de camion şi administrator la o firmă.

Dorel Acatrinei, deputat AUR: "Specialitatea mea este… Am făcut liceul cu program sportiv din Suceava. Am învățat să mă pricep singur, fără școală. Nevoia te învață."

Şi, după ce ani de zile s-au contrat cu politicienii de pe margine, acum sindicaliştii au intrat şi ei în Parlament. Lista este deschisă de Dumitru Coarna, principalul contestatar când a venit vorba despre tăierea pensiilor militarilor. Şi Nicolae Pavelescu, fost lider de sindicat la Dacia, a ajuns deputat. AUR l-a trimis la Camera Deputaţilor pe Ringo Damureanu, fost bodyguard şi şef al sindicatului „Forţa legii”, care reprezintă agenţii de pază.

Citește și
Pregatiri pentru concertul de Anul Nou
Cum puteți urmări online Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Spectatorii pot aplauda de acasă

Cristian Pârvulescu, analist: "Nu este un foarte revelator al capacităţii politice. Mulţi dintre ei nu vor reuşi probabil să performeze politic, pentru că vor fi confruntaţi cu bătăliile politice din interiorul propriilor partide şi din comisiile parlamentare."

Şi sportivii şi-au făcut loc în Parlament. Dumitriţa Gliga, fiica fostului deputat PSD Vasile Gliga, a fondat revista dansului sportiv românesc, „Flashdance”, şi a fost preşedinta ligii profesioniste de dans sportiv. Cel mai cunoscut rămâne însă fostul luptător de K1, Daniel Ghiţă, proaspăt ales deputat PSD de Ilfov.

Noua legislatură are, în schimb, cel mai mare număr de medici şi specialişti în sănătate. Cum campania electorală s-a desfăşurat sub semnul pandemiei de Covid-19, PSD a dat startul medicilor cu faimă: Alexandru Rafila, Adrian Streinul Cercel şi Patriciu Achimaș-Cadariu, ultimul fiind fost ministru al Sănătăţii în guvernul Cioloș, şi fostul manager al Spitalului Colentina. Liberalii l-au trimis şi ei a pe fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru.

După ingineri, ca număr sunt juriştii. Avocata Laura Vicol, care i-a apărat în instanţă pe Sile şi Nuțu Camataru, pe fostă şefă DIICOT, Alina Bica, dar şi pe liderii clanulului sportivilor, este cea mai cunoscută.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult