Comisie controlată de PSD pentru modificarea legilor siguranţei naţionale. Reacţia lui Iohannis
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Misiunea acesteia este de a rescrie legile securităţii naţionale. "Este obsesia bolnavă a liderilor PSD-ALDE de a decapita serviciile de informaţii", spun cei din opoziţie. Şi preşedintele Klaus Iohannis acuza PSD că ar urmări să controleze politic, aceste instituţii.
Iniţiativa a fost anunţată la sfârşitul lunii ianuarie de liderul PSD, care afirma atunci că e nevoie de legi noi pentru SRI şi SIE, deoarece actuala legislaţie este depăşită. Ulterior şi preşedintele ALDE şi-a anunţat susţinerea pentru crearea unei astfel de comisii speciale. Hotărârea în acest sens a fost adoptată miercuri de plenul Parlamentului, după ce luna trecută PSD a desemnat în acest sens doi coordonatori - Gabriel Vlase şi Claudiu Manda (foto jos).
Plenul a votat, cu 208 voturi "pentru" şi 92 "împotrivă", înfiinţarea "Comisiei parlamentare speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale".
Comisia, formată din deputaţi şi senatori, va analiza legile actuale din domeniul securităţii naţionale, va elabora propuneri de modificare sau legi noi şi va centraliza iniţiativele deja existente în domeniu. Comisia urmează să fie compusă din 15 membri, desemnaţi „potrivit configuraţiei politice” – deci va fi dominată de majoritatea parlamentară PSD-ALDE.
Mai precis, 7 membri, inclusiv preşedintele, vor fi parlamentari PSD, un al optulea – ALDE, 3 vor fi din PNL şi câte unul din USR, UDMR, PMP şi din partea minorităţilor. PNL va numi vicepreşedintele comisiei iar ALDE, secretarul.
Reprezentanţii PNL şi USR au criticat iniţiativa. „Este modalitatea prin care devenim stat autocratic şi stat condus discreţionar din biroul domnului Dragnea”, a declarat liderul USR Dan Barna
Şeful statului a comentat miercuri, înainte de votul din plen, iniţiativa înfiinţării Comisiei: "Securitatea naţională este o temă atât de importantă încât ea nu poate fi ocupată de o singură instituţie. De aceea, şi în Constituţie, toate instituţiile mari au un rol în asigurarea securităţii naţionale începând de la preşedinte, la CSAT, la Parlament, la Guvern şi la entităţile de specialitate, armată, servicii şamd. În acest sens, cred că este important să înţelegem că orice demers făcut de vreuna din aceste părţi pentru a schimba sau a îmbunătăţi cadrul general are nevoie de colaborarea tuturor celorlalţi", a spus Iohannis. „Un scenariu ar fi ca un PSD dornic să ocupe toate instituţiile statului, să le acapareze, să forţeze schimbări ale legislaţiei în domeniul securităţii naţionale în sensul unui control politic, fără să colaboreze cu preşedinţia, CSAT, armata, serviciile. Acesta este un scenariu prost. Alt scenariu – o coaliţie responsabilă care înţelege nevoia modernizării legislaţiei în domniul securităţii, colaborează cu Preşedinţia, CSAT, serviciile, şi în final se obţine o legislaţie modernizată. Acesta e scenariul pe care mi-l doresc şi am speranţa că va deveni realitate.”
„Nu aş fi de acord cu scoaterea serviciilor de sub autoritatea Preşedinţiei şi CSAT”, a mai precizat preşedintele.
Sursa: Pro TV
Etichete: klaus iohannis , siguranta , SRI , csat , servicii , securitate nationala , sie , comisie speciala
Dată publicare: 18-04-2018 14:08