Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cîţu declară că discuţiile cu USR PLUS vor putea fi reluate după congresul acestei formaţiuni

Discuţiile cu USR PLUS vor putea fi reluate după congresul acestui partid, după ce va fi stabilită noua conducere, în condiţiile în care nu vor mai fi în alianţă cu AUR şi PSD, a declarat, duminică, preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu.

"Nu vom putea să ştim clar cu cine să discutăm, că nu ştim clar, dar îi aşteptăm. Dacă, după aceea, noua conducere nu va mai sta în alianţă cu AUR şi PSD, putem să discutăm. Dacă rămân în alianţă cu AUR şi PSD, asta este", a afirmat Cîţu la Romexpo, unde are loc Consiliul Naţional al PNL.

El a fost întrebat despre o eventuală remaniere guvernamentală şi despre rediscutarea portofoliilor din Guvern, dacă USR PLUS va rămâne la guvernare.

"Întâi, USR trebuie să scape de alianţa cu PSD şi AUR, după aceea trebuie să vină la masă cu noi. Dacă vorbiţi de o discuţie mai amplă, putem să discutăm şi în partid, dar deocamdată nu sunt aceste discuţii. În acest moment, noi guvernăm în situaţia în care suntem, noi guvernăm cu aceşti miniştri interimari, sunt proiectele pe care le avem în programul de guvernare, cu care mergem mai departe. Unele dintre ele au fost accelerate, altele au fost întârziate până acum. Le accelerăm, mergem mai departe. Vom vedea, după ce decid cei de la USR PLUS cine o să fie preşedinte, noua conducere, discutăm. Dacă noua conducere vrea să scape de AUR şi PSD...", a punctat Cîţu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult