Circ și scandal la audierea ministrului propus al Muncii: Puteți să încetați cu jignirile?
Your browser doesn't support HTML5 video.
Acest nou episod vine la scurt timp după ce și marți a fost scandal mare în Parlament, la audierile miniştrilor propuşi de Ludovic Orban, iar aleşii şi-au aruncat cuvinte grele, s-au acuzat că folosesc un limbaj de mahala şi că se ţin de ″furtișaguri″ din bani publici.
Și de această dată, protagoniști principali au fost parlamentarii PSD, care au încercat să lungească cât mai mult această audiere, ironizând cu fiecare ocazie răspunsurile celor din PNL și USR, dar mai ales ale ministrului interimar al Muncii.
Încă de la începutul discuțiilor, președintele de ședință, deputatul PSD Adrian Solomon a iritat-o pe Violeta Alexandru, propusă ca ministru al Muncii în Guvernul Orban 2.
Ministrul audiat Violeta Alexandru: ”Eu vă răspund civilizat, elegant, că și dumneavoastră mă jigniți, dar trecem peste...”
Deputatul PSD Adrian Solomon: ”Puteți fi mai explicită? În ce au constat jignirile?”
Ministrul audiat Violeta Alexandru: ”Prin faptul că insinuați că nu înțeleg. Că sper că ați înțeles. Haideți să nu ne jucăm.”
Deputatul PSD Adrian Solomon: ”Păi dumneavoastră ați declarat lucrurile alea, nu eu.”
Ministrul audiat Violeta Alexandru: ”Nu, dumneavoastră vă adresați mie, spunând sper că ați înțeles.
Deputatul PSD Adrian Solomon: ”De vineri încoace, de când ați avut emisiunea, sper că ați priceput cespre ce este vorba cu pensia.”
Ministrul audiat Violeta Alexandru: ”Asta este o jignire, în caz că nu vă dați seama.”
Deputatul PSD Adrian Solomon (râzând): ”Da, bine. Dumneavoastră ne jigniți pe noi în fiecare zi, doamnă.”
În această dispută a sărit în apărarea ministrului audiat colegul său de partid, deputatul Florin Roman, dar și parlamentarul USR Flroina Presadă.
Deputatul PNL Florin Roman: ”Domnule Solomon, puteți să încetați cu jignirile dumneavoastră? Puteți să vă opriți, vă rugăm frumos?”
Deputat USR Florina Presadă: ”Domnule președinte Solomon, vă solicit să vă abțineți de la comentarii personale și să moderați această dezbatere.”
Deputatul PSD Adrian Solomon: ”Care era ... Nu sunt beneficiar de pensie minimă. Care-i caracterul personal?”
Deputat USR Florina Presadă: ”Sunteți în poziția de președinte al acestei ședințe și vă rog să vă abțineți de la tot felul de comentarii cu privire la doamna ministru sau alți colegi și să prezidați această ședință cum se cade. Să luați înscrieri la cuvânt și să dați cuvântul.”
Deputatul PSD Adrian Solomon: ”Nu o să mă transform într-un scrib al dumneavoastră.”
Senatoarea PNL Carmen Hărău: ”Dat fiind că acesta este comportamentul dumneavoastră, eu aș propune ca această ședință să fie condusă de domnul președinte al comisiei de la Senat, de domnul Rotaru.”
Deputatul PSD Adrian Solomon: ”Îi răcit.”
Senatoarea PNL Carmen Hărău: ”Vă rog frumos să terminăm cu circul.”
Deputatul PSD Adrian Solomon: ”Îi răcit.”
Această ceartă a durat câteva minute bune, însă nu s-a terminat chiar atunci, pentru că în scenă a intrat și proaspătul parlamentar trecut la PSD, Daniel Zamfir, fost la ALDE. Bineînțeles, acesta a trecut la atac împotriva ministrului interimar al Muncii, pe motiv că Violeta Alexandru a postat pe Facebook critici la adresa primarului general Gabriela Firea.
Astfel, Zamfir i-a pus câteva întrebări ministrului propus al Muncii despre ... țevile de încălzire din București.
”Eu v-am pus această întrebare tocmai pentru că ne-ați informat că nu vreți să fiți ministrul Muncii. Deci dacă nu vreți să fiți ministrul Muncii, pentru că asistăm la un vot de neinvestitură, v-am urmărit preocupările și v-am pus niște întrebări în legătură cu preocupările dumneavoastră. Dacă tot suntem la o mascaradă (...) v-am pus niște întrebări pertinente legate despre ce vreți dumneavostră să faceți.” - a spus Daniel Zamfir.
Mai mult, în timp ce ministrul voia să răspundă, cineva îi tăia sunetul la microfon.
Ministrul propus Violeta Alexandru: ”Dacă îmi permiteți și nu mi tăiați microfonul..”
Deputatul PSD Mihai Solomon: ”Dar nu îl tai eu. Nu știu cine apasă. Apasă alții. Nu de aici se întrerupe.”
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 19-02-2020 14:27