Cioloș susține că Marcel Ciolacu poate ajunge președinte al Consiliului European, ”dacă învaţă repede engleză, până în vară”
Într-o întâlnire cu jurnaliştii români la Strasbourg, el a afirmat şi că premierul Marcel Ciolacu ar avea şanse mai mari să preia şefia Consiliului, dat fiind că, în cazul în care Comisia Europeană va fi condusă de un candidat din familia PPE, socialiştii ar revendica funcţia de preşedinte al Consiliul European.
”Dacă învaţă repede engleză, până în vară, poate şi dânsul să aibă o şansă”, a ţinut să precizeze Cioloş, potrivit News.ro.
”Eu mi-aş dori ca domnul Iohannis să ajungă preşedinte al Consiliului European. N-o zic neapărat în glumă, poate că domnul Ciolacu ar avea şanse mai mari decât domnul Iohannis, pentru că e socialist. Dacă preşedinţia Comisiei Europene va fi asigurată de o candidată de la populari (Ursula von der Leyen - n.r.), atunci socialiştii ar putea avea pretenţia mai mare la preşedinţia Consiliul European. Domnul Ciolacu, fiind prim-ministru şi de la socialişti, dacă învaţă repede engleză, până în vară, poate şi dânsul să aibă o şansă”, a spus Dacian Cioloş.
Conform unor informaţii apărute în spaţiul public, în PNL a fost discutată varianta în care funcţia de preşedinte al Consiliului European ar putea fi preluată de preşedintele Klaus Iohannis, actualul ocupant, Charles Michel, anunţându-şi intenţia de a candida pentru Parlamentul European.
În acest caz, ar putea urma o demisie a preşedintelui Iohanis, în luna iunie, înainte de încheierea mandatului la Cotroceni, iar, conform Constituţiei, postul ar fi ocupat, interimar, de preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă.
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat recent că nu are detalii referitoare la o eventuală demisie a preşedintelui Klaus Iohannis pentru a prelua funcţia de preşedinte al Consiliului European.
”Mai puţin important este numele. Faptul că un român ajunge preşedintele Consiliului European, pentru mine este o mândrie”, susţine el.
Sursa: News.ro
Etichete: marcel ciolacu , dacian ciolos , consiliul european
Dată publicare: 17-01-2024 19:44