Dacian Cioloș le transmite liberalilor un mesaj de împăcare. Ce spune de o alianță
Acum, preşedintele fondator al Mişcării România Împreună afirmă că liberalii sunt prietenii săi și subliniază faptul că - la următoarele alegeri locale și parlamentare care vor avea loc în 2020 - PSD nu va putea fi învins decât de o ”coaliție largă”.
Cioloș atrage atenția că PNL nu s-a reformat încă, dar își încheie mesajul precizând că Mişcărea România Împreună este deschisă la o colaborare cu PNL și USR.
Mesajul lui Dacian Cioloș:
”Aș vrea să clarific pe cât posibil mica furtună iscată, zilele trecute, într-un pahar cu apă, după referirile mele la prietenii din PNL.
Trebuie să recunosc faptul că anul 2020 îmi provoacă unele temeri. Este evident că PSD nu poate fi înlăturat altfel decât printr-o largă coaliție, dar în același timp nu putem ignora lecțiile primite de la ce au însemnat CDR și Alianța DA. Multă speranță și multă bucurie s-au transformat în dezamăgire și într-un ajutor nesperat pentru PSD.
Noi, societatea românească, nu am fost în stare să ne opunem cu succes modelului politic promovat de acest partid care a capturat toate straturile economice și sociale. Din această perspectivă, mă îngrijorează 2020. Dacă vom face o alianță politică slabă sau fragilă, prin care nu vom fi în stare să schimbăm fundamental societatea și să oferim un model viabil de dezvoltare durabilă, vom înregistra un eșec de priorități.
Din această perspectivă aș vrea să fie citite gândurile mele despre PNL. E un moment de îngrijorare profundă, pentru că îmi dau seama că suntem încă foarte departe de soluția de care avem nevoie. Cu toții am greșit uneori sau nu ne-am ridicat mereu la așteptările celor care ne susțin sau ne votează. Replicile pe care le-am primit, pe alocuri descalificante pentru cei care le-au dat, îmi confirmă îngrijorarea.
Motiv pentru care nu doresc să alimentez această polemică. Nu sunt eu cel care trebuie să reformeze PNL. Nu am putut și nici nu era misiunea mea în 2016, așa cum nu este nici astăzi. Este misiunea oamenilor cinstiți și onești din PNL. Sunt mulți și îi asigur de toată prețuirea mea. Dar toți membrii partidelor din România trebuie să știe că, dacă nu vor face reforma de care este nevoie în propriul partid, ea va fi făcută chiar de electorat, la vot. Și sunt convins că au suficiente date ca să înțeleagă ce spun.
Aș vrea să închei prin a spune că suntem deschiși unei colaborări cu PNL, așa cum suntem și cu USR. Îi asigur că vor găsi mereu în noi un partener onest și că avem speranța că vom reuși să punem bazele unei constucții politice solide, care să facă față în alegeri, dar mai ales în perioada post-electorală. Resping ideea că am fi „condamnați“ să lucrăm împreună. Democrația nu te condamnă, democrația cere onestitate și capacitatea de a-ți recunoaște propriile greșeli. Îi aștept pe cei din PNL să ni se alăture în munca pentru o Românie mai bună, pentru că ne așteaptă vremuri dificile.”
Recent, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că atacul lui Dacian Cioloş la adresa liberalilor este ciudat, afirmând că acesta face un serviciu PSD.
El a afimat că declaraţiile lui Cioloş sunt "vorbe aruncate poate dintr-o lipsă a fenomenului politic", catalogând acest gest politic drept "ciudat, care arată o posibilă agendă ascunsă".
Reacția sa a venit după ce Dacian Cioloș a afirmat că PNL se regăseşte în zona clasei politice vechi şi refuză cu obstinaţie să se reformeze. El a mai spus că liberalii refuză să vină alături de formaţiunea din care face parte "într-un proiect de reformare profundă a societăţii româneşti, cu accent pe bunăstare".
Sursa: Pro TV
Etichete: USR , PNL , dacian ciolos , ludovic orban , liberali
Dată publicare: 08-11-2018 11:06