Cine este Radu Oprea, cel care ar putea prelua Ministerul pentru Relația cu Parlamentul
Astfel, Niculae Bădălău, Ioan Deneș și Radu Oprea vor prelua portofoliile pentru Energie, Mediu și Relația cu Parlamentul. Ramona Mănescu, deși membru ALDE, va rămâne să conducă Ministerul de Externe.
Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, ar putea ajunge interimar la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul
Radu Oprea a studiat la Universitatea de Petrol-Gaze din Ploieşti şi, vreme de mai mulți ani, a avut afaceri în construcții, domeniul hotelier, servicii publice și instalații electrice. A fost prefect al judeţului Prahova timp de nouă luni și, în 2012, a fost ales pentru prima dată senator de Prahova.
În ianuarie 2016, Radu Oprea a fost trimis în judecată alături de fostul său partener de afaceri, Mihai Ştefănescu, într-un dosar de evaziune fiscală în care au fost inculpate mai multe dintre firmele controlate de cei doi, iar ANAF s-a constituit parte civilă. În martie același an, instanța a decis întoarcerea dosarului la procurori.
El a fost reales senator PSD de Prahova în decembrie 2016.
Potrivit celei mai recente declarații de avere, social-democratul deține un apartament de 47 mp în Ploiești, 1.259 mp teren și 719 mp imobil tot în Ploiești și o casă de locuit de 105 mp, cu un teren de 440 mp, în același județ. Ministrul mai are bijuterii de 40.000 de euro. A acordat mai multe împrumuturi și deține părți sociale la cinci societăți, dar are și datorii scadente în 2031. În calitate de ministru, el a obținut un venit anual de 144.583 de lei. Soția sa, inginer, a câștigat 34.244 de lei.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: StirilePROTV
Etichete: guvern , PSD , declaratie de avere , radu stefan
Dată publicare: 26-08-2019 21:38