Cine este Florin Cîțu, desemnat de Klaus Iohannis pentru funcţia de prim-ministru
Florin-Vasile Cîţu s-a născut la 1 aprilie 1972, conform senat.ro.
A absolvit Grinnell College din Iowa (1992-1996), cu specializarea economie-matematică, şi un masterat în economie în cadrul Universităţii de Stat din Iowa (1997-1999). În perioada 1999- 2002 a fost doctorand al Iowa State University, în Politică monetară, macroeconomie, econometrie, însă fără susţinerea disertaţiei. A obţinut o diplomă, în 2003, în Metode empirice pentru construirea modelelor macroeconomice în cadrul Center for Financial Studies in Frankfurt, potrivit https://www.mfinante.gov.ro.
A fost economist în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande (ianuarie 2002- octombrie 2003) şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii (noiembrie 2003- decembrie 2004).
În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist şef (ianuarie 2006 - ianuarie 2007) şi şef al departamentului pieţe financiare (ianuarie 2007- martie 2011), pentru ca ulterior să fie consultant şi analist economic (aprilie 2011 - octombrie 2016).
A fost ales senator în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. A fost membru al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială (22-26 decembrie 2016), vicepreşedinte în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (22 decembrie 2016-31 ianuarie 2018), membru (27 decembrie 2016 - 23 septembrie 2018) şi preşedinte (1 februarie 2018-16 septembrie 2018) al Comisiei economice, industrii şi servicii, potrivit senat.ro.
A fost membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (din 1 februarie 2018) şi al Comisiei pentru afaceri europene (din 24 septembrie 2018).
De asemenea, a fost membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Georgia (din 26 aprilie 2017) şi membru şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Australia (din 26 aprilie 2017), potrivit Agerpres.
Din octombrie 2017 a fost liderul grupului PNL de la Senat.
La 4 noiembrie 2019, a preluat portofoliul Finanţelor Publice în Cabinetul condus de Ludovic Orban.
Florin Cîţu a mai fost desenat pentru funcţia de prim ministru în luna martie a acestui an, însă s-a retras, depunându-şi mandatul. La acel moment, el a fost acuzat de către adversarii politici că „a fugit din Parlament”.
Cîţu explica, în martie 2020, că desemnarea de către Klaus Iohannis l-a onorat, însă preciza că opinia sa e acea că preşedintele PNL trebuie să fie şi prim ministru, pentru ca partidul să aibă succes la alegeri.
”Un mesaj important pentru români. Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Preşedintelui României. Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid şi înţeleg să fiu alături de partid şi de Preşedintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Preşedintele partidului trebuie să fie şi Prim-Ministru”, a scris Cîţu pe Facebook, în 12 martie.
La alegerile din 6 decembrie 2020, a fost ales senator de Bucureşti pe listele Partidului Naţional Liberal.
Ce avere are Florin Cîțu
Conform declarației sale de avere, Florin Cîțu deține o cotă parte de 1/2 din 3 terenuri: un hectar din comuna Golești, sat Tulei, județul Vâlcea, dintr-un teren de 75 ha, din comuna Voineasa și, tot în Voineasa, 1.250 mp - toate de la părinți. În Tulei, el are și o cotă parte de 1/2 dintr-o clădire de 130 metri pătrați. Cîțu are și o casă de 130 de metri pătrați cumpărată prin credit în Sectorul 2 din Capitală. El are un depozit bancar de 350.000 lei și a acordat un împrumut de 35.000 euro.
Florin Cîțu are și un credit de 303.000 de euro contractat în 2007. În ceea ce privește veniturile, anul trecut a încasat 128.328 lei, ca senator, și 300.000 lei dintr-un contract de vânzare bunuri imobile.