Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cine este Andruşcă Dănuţ, propus ministru al Economiei

Andruşcă Dănuţ, propus ministru al Economiei, s-a născut la 19 ianuarie 1969, potrivit www.cdep.ro.

Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (2001), scrie Agerpres.

A deţinut funcţiile de director general al S.C. ANDORIX (1991-1994) şi al S.C. ULPROD (1993-2014), administrator special Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Drobeta Turnu Severin (2013-2014), director general Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Drobeta Turnu Severin (2013-2014), administrator special CUPRUMIN S.A. (2014-2016) şi preşedinte al Consiliului de Administrare S.C. CONVERSMIN S.A. (2014-2016).

A fost consilier personal al secretarului de stat, Departamentul pentru Energie (2013-2014), şi consilier al secretarului de stat, Ministerul Economiei (2014-2015).

În urma alegerilor parlamentare din 2016 a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ. A fost vicepreşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii (oct.-nov. 2017) şi membru în Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (oct.-nov. 2017). Este membru al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Belarus.

Citește și
Ana Birchall
Cine este Ana Birchall, propusă vicepremier

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult