Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce spune Dragnea despre schimbarea lui Dăncilă. Premierul a anunţat că merge la referendum

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că social-democraţii nu au de gând să schimbe premierul, susţinând că Viorica Dăncilă poate să rămână în funcţie până în 2020 "dacă îşi face treaba".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că social-democraţii nu au de gând să schimbe premierul, susţinând că Viorica Dăncilă poate să rămână în funcţie până în 2020 "dacă îşi face treaba".

"Noi nu avem de gând să schimbăm premierul. (...) Doamna Dăncilă poate să rămână acolo până în 2020 dacă îşi face treaba, nici eu şi nici altcineva nu are nicio treabă cu dumneaei. Inventează subiecte că nu au ce să spună. Ei nu pot să spună: am făcut asta pentru România. Ei ori ne înjură, mă înjură pe mine şi presează toate instituţiile împotriva mea, ori vin cu minciuni", a afirmat Dragnea, la România Tv, în legătură cu declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Întrebat ce s-ar întâmpla dacă Viorica Dăncilă ar demisiona, Dragnea a răspuns: "Nu are cum. Vorbim discuţii. Aruncă Iohannis o piatră în apă şi ne aruncăm noi, oamenii normali la cap, să o scoatem. Nu este subiect, nu am ce să spun".

 

Citește și
Şerban Nicolae
Șerban Nicolae, după anunțul lui Dăncilă: ”Voi refuza buletinele pentru falsul referendum”
Cum a comentat Dragnea după ce premierul a anunţat că merge la referenedum

 

Referitor la faptul că premierul Viorica Dăncilă a anunţat că votează la referendum, Dragnea a spus: "Nu am o problemă. Ce, eu le spun membrilor PSD ce să facă? Atâta îmi trebuie".

De asemenea, Liviu Dragnea a afirmat că PSD nu va iniţia şi vota suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

"PSD sub nicio formă nu va iniţia şi nu va vota suspendarea lui Iohannis. Ceea ce a făcut Rareş Bogdan arată disperarea lor, ei vor să anunţe lucrul ăsta să mai creeze o emoţie negativă pentru duminică. Vezi doamne să vină lumea la vot să-l apere pe Iohannis. Nu-i facem nimic, îl lăsăm acolo, să se umple de ridicol total până la alegerile prezidenţiale", a spus Dragnea.

El a mai susţinut că liberalii şi preşedintele Iohannis s-au certat într-o şedinţă care a avut loc miercuri.

"Eu am înţeles că s-au întâlnit astăzi şi s-au certat ca chiorii, şi ei şi Iohannis, liberalii cu Iohannis, că se pare că au informaţii nu prea bune pentru ei. Sunt disperaţi", a adăugat Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, în cazul retragerii sprijinului politic de către PSD pentru Viorica Dăncilă, el nu va mai numi un premier de la acest partid.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult