Analiști, despre decizia CCR privind desemnarea premierului. „Suntem într-o situație de criză”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Judecătorii au luat în calcul faptul că Orban nu are voturile necesare învestirii.
„Voi încerca să formez o majoritate parlamentară”, a spus premierul desemnat, în timp ce președintele Klaus Iohannis a pledat din nou pentru alegeri anticipate.
Cei nouă magistrați ai Curții Constututionale au dat peste cap planurile liberalilor. Aceștia au admis sesizarea prin care social democratiii au reclamat că între președinte și parlament este un conflict de natură constituțională.
Cei de la PSD au reclamat că premierul propus, Ludovic Orban, nu are susținerea unei majorități parlamentare, așa cum cere legea fundamentală, iar magistrații le-au dat dreptate.
CCR: „Desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.”
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, crede că premierul a greșit atunci când a anunțat public că urmărește obținerea unui vot împotrivă astfel încât să se ajungă la anticipate.
Augustin Zegrean: „În principiu, președintele poate să numească aceeași persoană care a fost demisă prin moțiune de cenzură să formeze din nou guvernul cu condiția că acea persoană să dorească să primească votul de încredere și să meargă mai departe pentru că textul 103 din Constituție așa este gândit în ideea de a evita crizele sau în momentul în care apar crizele să se poată rezolva, să meargă țară înainte”.
Unii analiști văd o nouă limitare a prerogativelor președintelui.
Cristian Pîrvulescu, analist: „Decizia CCR de astăzi vine în continuarea multor decizii din 2018-2019 care au limitat în mod evident puterile președintelui. Astăzi suntem însă într-o situație de criză care vine din exprimarea votului la urnă, președintele a fost votat de 66% dintre români, dar nu-și poate pune în aplicare programul pentru care a fost ales și asta ar fi a două oară, și asta pentru că deși are Guvern, nu are sprijinul Parlamentului și atunci recursul la alegeri anticipate într-o asemenea logică ar fi de înțeles, dar CCR îl apreciază că fiind împotriva filosofiei constituționale.”
Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților avea programat chiar luni votul de încredere pentru premierul propus și echipa sa. Dar PSD alături de partidul lui Călin Popescu Tăriceanu și de parlamentarii lui Victor Ponta anuntasera deja că vor boicota ședința.
Fără cvorum, cabinetul Orban nu avea cum să fie respins, așa cum își doreau liberalii. PSD îi cere acum lui Klaus Iohannis să vină cu o nouă nominalizare.
Marcel Ciolacu, președinte Camera Deputaților: „Trebuia să respecte Constituția și să fie al majorității parlamentare. Cine are majoritate acum? Nimeni”
Premierul propus susține că va încerca să strângă de partea să o majoritate parlamentară, așa cum a cerut Curtea.
Ludovic Orban, premier propus: „Nu există nici o prevedre constituțională care să îl împiedice pe președintele României să nominalizeze un candidat cum sunt eu. Ca un fir roșu, de câțiva ani, prin deciziile pe care le ia CCR afectează atribuțiile președintelui. Nu există nici o prevedre constituțională care să îl împiedice pe președintele României să nominalizeze un candidat cum sunt eu.”
Negocierile din Parlament nu s-au încheiat, mai ales că săptămâna aceasta, deputații trebuie să ia o decizie privind ordonanța referitoare la alegerile anticipate.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: CCR , PNL , premier , ludovic orban , Cristian Pirvulescu , analist
Dată publicare: 24-02-2020 19:11