Ce făcea ministrul Transporturilor când România striga #șîeu: ”Am înțeles mesajul”
Astfel, ministerul a precizat că, vineri, 15 martie 2019, ”ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a fost prezent împreună cu reprezentanții CNAIR, pe șantierul variantei de ocolire, la profil de autostradă, a municipiului Bacău”.
În continuarea comunicatului se anunță că ”varianta de ocolire a municipiului Bacău” va avea o lungime de 30,8 km din care 16 km vor fi realizați la profil de autostradă.
Lucrarea presupune realizarea unui sector comun cu traseul Autostrăzii Moldova, a unor conexiuni cu DN 15 și cu DN 11, la vest de Bacău și a unor conexiuni cu DN 2 la sud și la nord de municipiul Bacău.
Licitația pentru această porțiune a fost câștigată de UMB Spedition & Tehnostrade, contractul fiind semnat în decembrie 2018. Antreprenorul va realiza proiectul în 36 de luni și va oferi o garanție de 84 de luni a lucrărilor, mai spune Ministerul Transporturilor.
“Existența autostrăzilor care leagă toate regiunile țării este o chestiune din ce in ce mai stringentă și a mea, ca ministru și a guvernului din care fac parte. Investițiile in infrastructura sunt esențiale. Nu întâmplător mă aflu pe un șantier din Moldova. Astăzi vă anunț începerea construcției Autostrăzii Moldova. Acest tronson, extrem de important, face parte din coridorul IX Paneuropean. Este un obiectiv de 150 milioane euro cu finanțarea asigurată. Antreprenorul român este deja mobilizat și lucrează într-un ritm alert. Acesta este doar un început. Ceea ce vedeți astăzi la Bacău, veți vedea în toată țara . Proiectul a fost lansat in 2017, tot in timpul guvernării PSD, a declarat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc” - se mai arată în comunicatul ministerului.
De asemenea, Cuc a scris pe pagina sa de Facebook că a înțeles mesajul românilor.
”Autostrada Moldovei intră în linie dreaptă. Sunt pe șantierul unei porțiuni din viitoarea autostradă ce va face parte din coridorul IX Paneuropean. Jumătate din această centură va fi la profil de autostradă. Am ințeles mesajul românilor de astăzi. În calitate mea de ministru vă asigur că, la sfârșitul acestui an, vom da în folosiță toate sectoarele de autostradă estimate în acest an și pentru asta voi sta, dacă va fi nevoie, zi și noapte pe șantiere.”
”
Zeci de companii private, asociaţii, hoteluri, baruri, restaurante, cofetarii, antreprenori, dar şi instituţii publice din România au intrat, vineri, 15 martie, la ora 15:00, într-o grevă de 15 minute.
Astfel, sute de angajaţi din toată ţara şi-au oprit activitatea pentru a atrage atenţia că ţara nu are autostrăzi.
Și președintele Klaus Iohannis a spus vineri că susține protestul din 15 martie: ”În legătură cu protestul care se desfășoară astăzi la ora 15.00, pentru autostrăzi. Vreau să știe protestatarii că sunt alături de ei #șîeu.”
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: bucuresti , protest , autostrada , autostrazi , stefan mandachi , răzvan cuc , sieu
Dată publicare: 15-03-2019 16:21